FacebookTwitterLinkedIn

2022 a fost un an “cu plăți record din fonduri europene în sectorul transporturilor”, de 2,27 miliarde de euro, informează Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. 

“Creșterea capacității administrative, care a fost inițiată la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în decembrie 2021, a determinat creșterea gradului de contractare precum și scurtarea termenelor de avizare și adoptare în cazul finanțării obiectivelor de infrastructură”, se arată într-un comunicat al ministerului. 

Astfel, au crescut sumele plătite din fonduri europene, de la 1,22 miliarde de euro în 2020, la 1,41 miliarde de euro în 2021 și până la 2,27 miliarde de euro anul trecut. 

“Menționăm că în cazul proiectelor de infrastructură rutieră se înregistrează cea mai mare creștere a sumelor plătite”, spun reprezentanții Ministerului Transporturilor, de la 0,73 miliarde de euro în 2020, la 1,75 miliarde de euro anul trecut. 

Tot în anul 2022, au fost semnate contracte în domeniul transporturilor în valoare de 9,74 miliarde de euro. În curs de semnare sunt contracte în valoare de 409 milioane euro, rezultând o valoare totală de 10,2 miliarde euro.

În cazul infrastructurii rutiere, contractele de lucrări semnate sunt în valoare de 5,36 miliarde de euro și însumează peste 220 km de autostradă dintre care principalele proiecte sunt A1: Sibiu-Pitești și A7: Ploiești-Pașcani.

În cazul sectorului feroviar, contractele de lucrări semnate sunt în valoare de 3,53 miliarde de euro și însumează peste 240 km de cale ferată de mare viteză dintre care principalele proiecte sunt Arad-Timișoara-Caransebeș și Cluj-Episcopia Bihor.

Totodată, contractul ce vizează primele trenuri noi luate în România în ultimii 20 de ani are o valoare de  603 milioane de euro. 

În cazul sectorului aerian, contractele de lucrări semnate sunt în valoare de  249 milioane de euro și vizează construcții de terminale și reabilitări de piste pentru majoritatea aeroporturilor din România.

În sectorul naval, valoarea totală a contractelor este de 110 milioane de euro, iar în cazul metroului valoarea este de 288 milioane de euro. Tot în 2022 au fost semnate  98 de contracte de finanțare cu o valoare totală de  14.053 milioane de euro.