Oamenii din întreaga lume au sărbătorit intrarea în Anul Nou, după doi ani de evenimente restrânse sau anulate din cauza pandemiei de Covid. Celebrările au avut loc pretutindeni, de pe coasta de est a Statelor Unite până în Brazilia, Argentina și Caraibe. Orașele din Europa, Africa și Asia au organizat, de asemenea, festivități pline de artificii pentru a marca începutul anului 2023.
În China, mulțimi uriașe s-au adunat pentru a profita de restricțiile recent ridicate. Până de curând, țara a urmat o abordare zero-Covid, continuând să impună restricții stricte, chiar dacă alte națiuni din lume păreau să revină la normal.
Cu toate acestea, nivelul infecțiilor este în creștere în China și multe țări impun restricții de călătorie pentru cei care vin de acolo – Australia este ultimul stat care a luat această decizie.
Președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, s-a folosit de cuvântarea de Anul Nou pentru a oferi ajutor Chinei în combaterea recentei creșteri a cazurilor de Covid.
La Londra, a avut loc o expoziție de drone, parte a unui omagiu adus regretatei Regine Elisabeta, în timp ce la Edinburgh, mii de oameni s-au bucurat de primul Revelion Hogmanay din ultimii trei ani.
Londra a adus și un omagiu Ucrainei – cu London Eye luminat în albastru și galben, culorile drapelului ucrainean.
În Ucraina, conflictul cu Rusia a continuat, iar alertele de raid aerian au sunat la scurt timp după miezul nopții și au avut loc noi lovituri la Kiev, la scurt timp după discursurile de Anul Nou din partea președintelui Vladimir Putin și președintelui Volodymyr Zelenksy.
Adresându-se direct soldaților din Ucraina, liderul Putin le-a lăudat soldaților eforturile și le-a spus că “istoria” este de partea lor.
Între timp, Zelensky s-a adresat rușilor în propria lor limbă, spunându-le că președintele lor „se ascunde în spatele vostru și vă arde țara și viitorul”.
Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, s-a angajat să crească semnificativ producția de arme nucleare. De asemenea, a testat prima sa rachetă balistică a anului la începutul primei zile din an.
Croația a început anul 2023 cu o nouă monedă, aderând la zona euro. De asemenea, țara a aderat la zona Schengen, iar cetățenii ei vor putea călători fără controale la frontieră.
În România, în cele mai importante orașe din țară s-au organizat petreceri de Revelion în parcuri și piețe. În București, câteva mii de oameni s-au adunat în parcul Titan, iar la Cluj-Napoca, mai multe trupe au concertat pe scena din Piața Unirii, iar la Constanța, epicentrul distracției a fost Piața Ovidiu.