FacebookTwitterLinkedIn

Un număr de 214 copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare, în perioada ianuarie-iunie 2022, cu doi copii mai puţini faţă de perioada similară din 2021.

Dintre aceştia, 171 de copii au fost părăsiţi în maternităţi, 42 în secţiile de pediatrie, iar unul a fost lăsat în altă secţie de spital, potrivit datelor publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

În ceea ce priveşte copiii în această situaţie, care au fost externaţi, 94 s-au reîntors la familiile lor, doi au fost plasaţi la familia extinsă, nouă la familii/persoane şi 92 la asistenţi maternali, scrie Agerpres.

Totodată, şapte copii au fost încadraţi în centre de plasament, unul în centru de primire în regim de urgenţă, iar şase copii se regăsesc în alte situaţii, conform datelor ANPDCA.

În România, ultimele 73 de centre de plasament se vor închide în următorii doi ani, pentru ca toți copiii aflați în grija statului să crească în medii mai prietenoase. Nouă dintre centre se desființează până la sfârșitul anului, 52 își vor închide porțile în 2023 și restul în 2024. 

Se finalizează astfel închiderea celor peste 500 de centre de plasament care existau în țară, în urmă cu 20 de ani.