Forbes România a invitat reprezentanți importanți din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2022 și despre provocările anului 2023 în proiectul editorial #lecțiipentru2023.
Andrei Popescu, General Manager, Freshful by eMAG
Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2022? Detaliați!
Andrei Popescu: Vulnerabilitate.
În 2022 am trăit criză după criză – un final de pandemie, căldură extremă și secetă din cauza schimbărilor climatice, criză alimentară, inflație, războiul din Ucraina și criză energetică.
Am văzut cum sume uriașe din bugetele țărilor au plecat spre apărare și au îngreunat domenii precum protecția mediului sau cercetarea.
Mă aștept ca finalul de an să continue în aceeași incertitudine, ca volatilitatea crescută din piața globală de energie și din cea a alimentelor să afecteze puternic unele țări.
Abordarea acestor crize, în special pe termen lung, necesită un angajament politic ferm și investiții în sustenabilitate pentru ca societățile noastre să devină mai rezistente și echilibrate.
Deși sunt un optimist și omenirea a înfăptuit și lucruri mărețe anul acesta (priviți numai la succesul rachetei Artemis după 50 de ani de dezvoltări și investiții NASA), realitatea, cea de lângă noi, vorbește mai tare decât vocea mea interioara și mă cheamă, și în 2023, la și mai multă responsabilitate în viața profesională, la și mai multă grijă pentru echipe și partenerii noștri de afaceri – mici și mari, la și mai multă energie cheltuită acolo unde chiar contează: în a întări afacerea pe care o conduc și în a învăța cum să fim mai puternici și mai responsabili.
Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2022? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Andrei Popescu: Cel mai important pariu pentru brandul nostru a fost schimbarea comportamentului de consum.
Am pornit de la adevărul de piață care indica obiceiul consumatorilor de a cumpăra în offline, deși acest lucru le consuma timp și energie și am construit pe o promisiune bine fundamentată: aceea că Viața poate fi Freshful când adoptăm noi ritualuri de cumpărare care să ne permită să direcționăm timpul câștigat către alte aspecte cu valoare adăugată din viața noastră.
Considerăm că după un an de operațiuni, am câștigat acest pariu deoarece, treptat, am câștigat încrederea consumatorilor. Și mai avem multe cărți de jucat care nu țin de noroc ci de viziune, modele corecte de predicție și strategie.
Dacă vorbim de motive de îngrijorare, în mod clar, puterea de cumpărare a fost o mare provocare și este încă prezentă.
În acest sens depunem încă eforturi pentru a rămâne într-o zonă de preț foarte bun, cu oferte săptămânale, oferte de Black Friday, dar și de Sărbători și aș menționa și abonamentul Genius ce oferă livrare gratuită comenzilor de minim 150 lei, dar și oferte exclusive în 4 aplicații.
Cu toate acestea valoarea medie a coșului de cumpărături în Freshful a depășit 270 de lei cu tot cu TVA la finalul anului, iar coșul mediu cuprinde peste 20 de produse.
Fluxul fără intermediari ne permite să dăm valoare mai mare clientului, iar asta se traduce în preț bun oferit direct consumatorului.
Un alt aspect la care am fost atenți a fost dinamica din piața muncii. Însă cu un management bun al Resurselor Umane, un pachet bun de beneficii, dar și oportunități valoroase de formare și perfecționare, în acest moment, Freshful are o echipă de aproximativ 600 de angajați, din care peste 200 de livratori bine pregătiți și atent instruiți.
Împreună cu ei am atins cele mai frumoase cifre Freshful de până acum: calitatea pregătirii comenzilor este evaluată azi de către clienții Freshful la 97%, printre cele mai mari din piață, un punct forte care face ca 94% dintre utilizatorii hipermarket-ului nostru 100% online să îl recomande familiei și prietenilor.
Freshful este o companie tânără, cu un an de activitate în piață, iar creșterea brandului se desfășoară atent, aliniat cu obiectivele de business și dinamica pieței și vă pot spune că țintele pe care ni le-am stabilit când am lansat proiectul au fost deja depășite.
Am livrat peste 10 milioane de produse în primele 12 luni și suntem recunoscuți pentru calitatea produselor fresh și ultrafresh.
Forbes: Cum a influențat războiul din Ucraina activitatea companiei dvs.?
Andrei Popescu: În primele momente, efectul a fost creșterea vânzărilor la produsele de bază: ulei, făină, zahăr.
În acea perioadă de panică din jurul falsei penurii alimentare, valoarea medie a coșului de cumpărături a înregistrat fluctuații ușoare. Preferințele consumatorilor au rămas, însă, stabile chiar și în acele momente, ei continuând să cumpere produse proaspete și ultraproaspete de pe Freshful.ro.
Apoi, desigur, am fost profund afectați la nivel uman și emoțional, așa cum au fost probabil cei mai mulți dintre noi.
Atunci am lansat #AcțiunideBine pentru ucrainenii ajunși în România și voi menționa pe scurt cum ne-am implicat: „Speranța rămâne vie cu omenie” – sprijiniți de Banca pentru Alimente și de partenerii lor, Freshful a distribuit pachete cu mâncare pentru copiii ucrainenilor fugiți din calea războiului, alimente și produse de igienă personală către centrele de ajutor amenajate în București și alte orașe din țară.
Voluntarii de la Banca de Bine au oferit pachete cu alimente donate de Freshful persoanelor aflate în tranzit sau în așteptare în Gara de Nord București.
Radu Dumitrescu a gătit mâncare caldă pentru persoanele sosite în Gara de Nord București și a demarat un proiect de donații prin intermediul restaurantului său, „Voilà, le Bistrot”, unde a creat un meniu cu specific ucrainean, încasările din comenzi fiind donate către Crucea Roșie Română.
Adi Hădean, aflat la granița dintre România și Ucraina, a gătit pentru refugiați, iar restaurantul J`ai Bistrot a folosit ingredientele Freshful pentru a oferi gratuit o masă caldă oricui a prezentat un buletin sau acte ucrainene.
Forbes: Care credeți că sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?
Andrei Popescu: Ultimii ani au fost cu adevărat dificili și imprevizibili și consider că asta a făcut lucrurile și mai greu de dirijat la nivelul țării.
Însă aș începe cu imensele oportunități pe care le prezintă PNRR în materie de investiții în digitalizare sau educație și PAC (Politica Agricolă Comună) pentru agricultură și cred că, dacă implementarea proiectelor de dezvoltare se va face corect, potențialul de creștere economică va fi important.
Cred că este prioritar să avem politici fiscale stabile, soluții mai bune pentru agricultori și o viziune de țară mai clară, pentru a crea o economie de producție și procesare care să securizeze România din punct de vedere alimentar și care să arate că putem produce valoare adăugată, și nu doar materie primă.
Nu în ultimul rând, grăbirea investițiilor în infrastructura de transport va accelera dezvoltarea economică a comunităților și microcomunitatilor precum și accesul mai ușor la educație, hrană și servicii de sănătate.
Forbes. Care credeți că sunt măsurile pe care Guvernul României ar trebui să le ia pentru ca mediul de afaceri din România să treacă această iarnă fără piederi majore? (falimente, insolvente, blocaje)?
Andrei Popescu: De felul nostru suntem optimiști și avem încredere în faptul că, odată cu semnarea recentă a programului guvernamental IMM Invest, Guvernul va sprijini în continuare mediul de afaceri cu soluţii care să asigure menţinerea unei dinamici a economiei româneşti.
Acest program se alătură celor deja aprobate: finanţarea programelor IMM PROD – pentru industrializarea economiei, RURAL INVEST – pentru finanţarea afacerilor din mediul rural, GARANT CONSTRUCT – pentru sectorul construcţiilor și INNOVATION – pentru invenţii şi inovaţii.
Cum ziceam, suntem optimiști.
Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar pentru industria/domeniul dvs. în anul 2023?
Andrei Popescu: Așteptările clienților vor crește considerabil în raport cu toate brandurile sau companiile cu care interacționează.
Consumatorii caută o experiență de cumpărături simplă și convenabilă, personalizată și captivantă. Vor să-și poată urmări comenzile, să cumpere dintr-un singur loc tot ce au nevoie și să primească actualizări în timp real despre starea livrărilor lor.
Așa că afacerile trebuie să anticipeze dorințele consumatorilor și să îndeplinească aceste așteptări, fie prin studii de piață, monitorizarea rețelelor sociale, chatbots, call-center eficient – doar câteva modalități de a colecta informații despre dorințele și nemulțumirile clienților, care apoi se pot transforma în soluții diferențiatoare.
Concurența din partea brandurilor care vând direct către consumator.
Brandurile Direct-to-consumer (D2C) sunt cele care vând produse sau servicii direct clienților, în loc să folosească resellers sau distribuitori. Aceste mărci au ajuns în prim-plan în timpul pandemiei și faptul că au învățat să-și optimizeze bugetele de marketing și asigură o livrare sigură și rapidă poate indica un nou trend în piață.
Inflația va continua să afecteze comportamentul de cumpărare.
Pentru a lupta împotriva inflației companiile trebuie să-și reducă costurile optimizând aprovizionarea prin tehnologie și automatizare. O tactică poate fi și cea a introducerii mai multor mărci private pentru a satisface cererea cu produse mai puțin costisitoare. Vor fi de asemenea, nevoite să adopte politici de discount apărând, în același timp, calitatea produselor și percepția de brand.
Forța de muncă.
Digitalizarea operațiunilor și optimizarea fluxurilor are ca efect o mai bună coordonare a echipelor și centrarea lor pe calitate. Însă dinamica și chiar deficitul pe piața forței de muncă pentru meseriile din retail și delivery pot, de asemenea, pune probleme în 2023, așa că va fi nevoie de politici de retenție mai serioase.
Responsabilitatea crește în importanță.
Consumatorii de astăzi aleg de unde cumpără, parțial, și pe baza percepției lor asupra eforturilor de sustenabilitate pe care le face un anume retailer, asupra grijii pe care o manifestă pentru mediu sau oamenii din echipe.
Prin urmare, eforturile de responsabilitate ale companiilor nu numai că vor contribui la reducerea risipei sau la o creștere a eficienței financiare ci și la îmbunătățirea reputației și a profitabilității.
(26 noiembrie 2022)