Pentru fiecare părinte, copiii sunt oglinda Sufletului lor. Dragostea dăruită de părinți, respectul față de copil, investiția în educația acestuia, atent aleasă, grija permanentă față de sănătatea fizică, dar mai ales psiho-emoțională a copilului sunt pași care vor sta la baza construcției unor viitori adulți puternici, capabili să își croiască Drum în Viață.
Probabil că pare desuet să gândești în astfel de termeni, astăzi, în plin secol al vitezei, al digitalizării, în plin secol XXI, unde variabilele care sculptează educația modernă, din păcate, încep încă mult prea des cu termenul „Cantitate“ și încă în prea puține cazuri cu termenul atât de mult dorit de „Calitate“.
Ne dorim ca ființele pe care le iubim cel mai mult, în mod onest, să se poată desăvârși, să aibă o existență plină de culoare, bucurii, realizări, dar mai ales în echilibru cu dorințele, perspectiva și aspirațiile lor personale. Noi, părinții, spunem adesea: „ne dorim“. Dar, oare, copiii noștri ce își doresc?
Copiii noștri cresc în preajma noastră, dar oare îi vedem cu adevărat pe ei și Nu reflexia noastră, în ceea ce ne dorim pentru ei? Vedem în ei sămânța și, mai apoi, planta vie, puternică, plină de seva Vieții, din care va răsări altă Viață, apoi altă… calea noastră spre perenitate. Care ar fi sprijinul cel mai de preț pe care îl putem da copiilor noștri, în afară de Iubire? Pe cât de simplu răspunsul, pe atât de dificil de implementat în realitatea cotidianului grăbit în care trăim: putem să le dăruim Timpul nostru. Sunt câteva lucruri demult demonstrate: copiii văd în părinții lor, de la naștere și până la senectute, o forță capabilă să îi protejeze, să îi ajute să ajungă la limanul dorit. Copiii își iubesc părinții necondiționat. Dar, oare, suntem la înălțimea a ceea ce își doresc în realitate copiii noștri?
Cum arată în realitate viața unui copil modern, dintr-o metropolă aglomerată, cu „părinți implicați social“?
O scurtă analiză a literaturii de specialitate ne arată că în 2021 un copil din grupa de vârstă 7-14 ani, cu ambii părinți implicați profesional, a petrecut, în medie, 4-6 ore la școală, 3-6 ore la afterschool, a dormit între 6-8 ore, a petrecut 80% din timp cu persoane externe familiei sale de origine. În familiile moderne, copiii ajung să petreacă cu părinții lor între 2-5 ore maximum, zilnic.
Esențial în relația cu copilul tău nu este doar cât timp petreci cu el, ci modul în care alegi să petreci acel timp, ce reușești să clădești împreună cu copilul tău, cât de mult reușești să faci parte din viața lui. Între „vreau să îl cresc independent, să se descurce pentru că Viața este dură“ și „aș dori să îi pot fi prieten și să ne bucurăm de fiecare zi, de viața noastră împreună“, decizia este la noi, ca părinți. Efectele deciziilor noastre, la vârsta de adolescent, apoi de adult, vor creiona nu doar relația copilului nostru cu noi, dar vor creiona și modul în care el își va gestiona relațiile personale sau sociale de mai târziu.
Părinții ne sunt primele modele comportamentale. Tatăl este Eroul cu Super-Puteri, iar mama este Zâna mult-visată. Timpul rămâne esențial pentru a păstra relația copil-părinte și a îmbogăți personalitatea copilului, randamentul său intelectual, capacitatea lui de a face față competițiilor externe. Activitățile comune copil-părinte se restrâng pe măsura înaintării în vârstă a copilului,
dezvoltării cercului de prieteni proprii.
Copiii au nevoie de timp petrecut împreună cu părinții lor pentru a-și sedimenta apartenența, nu doar la familia de origine, ci și la grupul social. Timpul petrecut alături de familie permite copilului să învețe și să preia tradiții, elemente de cultură familială și socială – și acesta este un fapt demonstrat de nenumărate studii. Dacă neglijează acest aspect, părinții vor constata că și ei au pierdut cel mai important reper din viața lor personală – Timpul petrecut alături de copiii lor. Este o conexiune indisolubilă în interiorul familiei. Aceeași părinți vor constata cu tristețe, târziu, că nu își cunosc în realitate copilul, nu îi cunosc așteptările sau sensibilitățile, pasiunile sau țelurile, iar comunicarea se va reduce la schimburi verbale – în cel mai bun caz – Habitatul din casa părintească, alături de cei doi părinți ai săi, modelul paternal sau maternal însușit, experiențele ludice, bune sau mai puțin bune, amprentează copilul din primii ani de viață.
Un copil sănătos fizic, crescut într-un mediu armonios, încurajat de părinți echilibrați, va ajunge un adult puternic, pentru că a avut în preajmă modelul maternal și paternal – importante deopotrivă ambele în formarea personalității viitorului adult.
Evoluția rezultatelor școlare este direct conectată de modul în care părinții îl vor încuraja pe copil. Un copil permanent certat: „nu vezi că nu știi“, „nu poți“, „nu ești în stare“ va crește amprentat, chiar fiind extrem de dotat nativ. Complexul de inferioritate dezvoltat în copilăria mică, de atitudinea unui părinte adesea nerăbdător, grăbit, dur în relația cu copilul, fie și în cazul unui copil superdotat, va lăsa urme adânci în dezvoltarea emoțională a viitorului adolescent sau formarea ulterioară de adult. În schimb, încurajarea permanentă, atitudinea de prieten al copilului, răbdarea și Timpul petrecut împreună vor genera deschiderea în relațiile cu ceilalți copii de vârsta lui, vor influența pozitiv dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului și vor crește gradul de acceptanță socială al copilului, automat succesul lui social, chiar și în cazul unui copil, aparent, cu nevoi speciale. Și tot științele comportamentale ne spun că evoluția unei persoane în societate se bazează mult mai mult pe inteligența emoțională decât pe achizițiile și intervențiile generate de inteligența abstractă.
Cel de al-doilea model care influențează viitorul copil/adolescent rămâne dascălul, cel care îl va prelua și îl va educa. Acesta va constitui reperul social, care va împuternici copilul să poată lua decizii în afara familiei, bazate pe un proces de adaptare și învățare, experiențială, continuă.
Modelele ne construiesc. Rămâne de văzut cât de mult înțelegem noi, ca părinți sau dascăli, dificultățile începutului de Drum al copilului sau cât reușim să ne adaptăm noi comportamentul la nevoile lui.
În același registru ar fi recomandabil să stăm câteva momente în loc, pentru a ne gândi la obligațiile care decurg din asumarea rolului de model pentru copilul crescut sub ochii noștri și mai ales pentru a analiza cu Sufletul dacă și cât de mult înțelegem din privilegiul primit în Dar – acela de a forma un Copil pentru o Viață de Om.
Valeria Herdea, medic primar Medicină de familie, Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (arepfm)