FacebookTwitterLinkedIn

Veniturile OVES Enterprise sunt așteptate să se dubleze în acest an, la 30 de milioane de lei, după ce în 2021 au crescut de patru ori, la aproximativ 14 milioane de lei, însă piața se pregătește de un recul din cauza războiului, a inflației și a concedierilor din marile companii tehnologice.

„În prezent, în piață, avem în desfășurare un lanț al slăbiciunilor: companiile au bani, dar investitorii sunt mai precauți cu fondurile de care dispun, mulți dintre producători nu mai au bugete sau le-au redus, în timp ce companiile de servicii au mai puțin de lucru”, a spus Mihai Filip, CEO al OVES Enterprise.

În același timp, unele proiecte sunt amânate pe o perioadă nedefinită, în SUA au loc disponibilizări masive, iar companiile de tehnologie păstrează în portofolii doar cu produsele esențiale, cele secundare fiind puse pe hold.

Filip a menționat că primele semne ale unui astfel de moment au apărut în luna august.

De asemenea, avansul pieței de software și servicii din România frânează brusc pe final de an, iar companiile sunt rezervate în a porni altele noi. Una dintre explicații este tendința globală de reducere a cheltuielilor pe fondul așteptărilor privind izbucnirea unei noi crize.

Astfel, dacă în mod tradițional segmentul IT din România are o rată anuală de creștere de 15% – 17%, ultimele două luni ale anului curent au marcat un avans de 5% față de aceeași perioadă a anului trecut, anticipând un recul mai mare anul viitor.

 „Noi am muncit de cinci ori mai mult ca să reușim să ne îndeplinim target-ul de 6-7 milioane de euro pe care ni l-am propus în acest an”, a adăugat el.

Reticența companiilor este justificată de tendința globală de a reduce cheltuieli, în contextul  izbucnirii unei potențiale noi crize, ca efect al prelungirii războiului din Ucraina, al inflației crescute, al crizei energetice și al concedierilor masive făcute de marile companii de tehnologie.

Finalul de an aduce și mai puțini bani pentru programatori, tarifele acestora scăzând în acord cu situația din piață, din cauza ofertei mai mari de dezvoltatori și prin prisma lipsei de proiecte.

„Marile companii de tehnologie din SUA au făcut concedieri: Facebook, Twitter, Amazon etc. Fiind o ofertă mai mare de developeri în piață, atât din cauza concedierilor, cât și a scăderii numărului de proiecte, și fee-urile practicate au scăzut. Iar acest lucru generează și o triere, o filtrare mai atentă între developerii buni și cei mai puțin buni”, a adăugat Filip.

România devine o zonă tot mai riscantă, în ceea ce privește accesarea de personal specializat, în contextul în care tot mai multe companii caută developeri și în alte zone ale globului, cu atât mai mult cu cât, tarifele practicate de programatorii români se apropie din ce în ce mai mult de cele ale developerilor din SUA.

De asemenea, și furnizorii de servicii software vor avea acces mai greu la proiecte în perioada următoare, întrucât companiile dezvoltatoare de produse găsesc mai ușor resurse pe care să le angajeze.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. În prezent, 80% din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data.

OVES Enterprise are, în prezent, 107 angajați și birouri în România, Germania și Emiratele Arabe Unite.