FacebookTwitterLinkedIn

Aproape toți directorii de resurse umane (94%) consideră că angajații sunt fericiți la locul de muncă actual, dar doar 49% dintre salariați declară că sunt mulțumiți. Pe de altă parte, și angajații, și angajatorii, apreciază flexibilitatea de la birou ca fiind ”unul dintre cele mai importante aspecte”.

Informațiile au fost obținute în urma unui studiu realizat de operatorul de spații de lucru flexibile Mindspace în rândul a peste 1.470 de angajați din România, Polonia, Țările de Jos, Germania, Israel, Marea Britanie și SUA.

Flexibilitatea la locul de muncă este considerată de 97% dintre angajați ca fiind importantă, iar 98% dintre angajatori spun că flexibilitatea orelor de lucru este printre cele mai apreciate beneficii.

”Doi din trei angajatori de top oferă flexibilitate fie în relație cu locația, cum ar fi lucrul de acasă sau de la distanță, fie în relație cu programul de muncă. În medie, respondenții români ai studiului lucrează 3,9 zile de la birou, iar 66% dintre aceștia se bucură de socializarea care vine odată cu mediul”, potrivit Mindspace.

Una dintre preferințele angajaților este să lucreze în birouri open space, pentru a putea relaționa cu colegii.

Alte elemente importante pentru angajații români, în ceea ce privește spațiul de lucru sunt lumina naturală (61%), aerul curat, fără fum (51%), zonele de liniște (46%), și mobilă ergonomică sau ajustabilă (40%).