Prețurile petrolului au crescut luni cu 3%, după ce țările OPEC+ și-au menținut țintele de producție înainte de plafonarea de către UE a prețului țițeiul importat din Rusia, scrie Reuters.
În același timp, într-un semn pozitiv pentru cererea de combustibil în principalul importator de petrol din lume, mai multe orașe chineze au atenuat restricțiile legate de COVID-19.
Cotația țițeiului Brent a crescut cu 3%, la 88,10 dolari pe baril. Contractele futures pe țițeiul WTI au câștigat tot 3%, ajungând la 82,38 dolari pe baril.
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații, inclusiv Rusia, numiți împreună OPEC+, au convenit duminică să respecte planul lor din octombrie de a reduce producția cu două milioane de barili pe zi începând din noiembrie până în 2023.
„Decizia… nu este o surpriză, având în vedere incertitudinea de pe piață cu privire la impactul interzicerii importului de țiței din UE din Rusia din 5 decembrie și a plafonului de preț al G7”, a declarat Ann-Louise Hittle, vicepreședinte al companiei de consultanță Wood Mackenzie.
Țările din Grupul celor Șapte (G7) și Australia au convenit săptămâna trecută asupra unui plafon de 60 de dolari pe baril pentru petrolul rusesc pe mare.