FacebookTwitterLinkedIn

Allianz-Țiriac a închis primele nouă luni din 2022 cu prime brute subscrise în valoare de peste 2,1 miliarde de lei și despăgubiri plătite în valoare de 820 milioane de lei. Cei doi indicatori sunt după primele nouă luni din 2022 peste nivelul înregistrat pe întreg anul trecut și arată rolul tot mai puternic jucat în economie de asigurările și echipa Allianz-Țiriac.

Primele 9 luni din 2022 au adus multă incertitudine și motive de îngrijorare: război la graniță, dificultăți macroeconomice, inflație în creștere. Pentru noi însă acest context a creat spațiu pentru a proteja și ajuta. A proteja prin soluțiile financiare care preiau din presiunile de pe umerii oamenilor și a ajuta prin despăgubirile pe care le plătim zi de zi clienților noștri. Allianz-Țiriac și echipa noastră sunt o ancoră de stabilitate și o sursă de încredere. Dovada cea mai puternică stă în cei 1,5 milioane de clienți, aproape dublu față de primele nouă luni din 2021, care au făcut echipă cu noi pentru a merge cu încredere înainte, indiferent de obstacole ce inevitabil apar pe drum ”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări.

Creșterea numărului de clienți a fost principalul motor al majorării volumului total al primelor brute subscrise cu aproximativ 80% față de aceeași perioadă a anului trecut. Asigurările auto, agro, sănătate și viață, sunt liniile de business care au avut cea mai importantă contribuție.

Asigurările de viață, care beneficiază de o atenție sporită din partea Allianz-Țiriac, continuă să crească consecvent, mai ales prin eforturile de distribuție ale echipei proprii de vânzări. 

În intervalul ianuarie-septembrie 2022 volumul primelor subscrise din asigurări de viață generate de rețeaua proprie de vânzări (care s-a extins cu peste 70 de agenți de asigurare în ultimul an) și partenerii de distribuție din piața de brokeraj s-a majorat cu 25%. Ca urmare, numărul clienților care au încheiat o asigurare de viață la Allianz-Țiriac a crescut cu aproape 20% în primele nouă luni din 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut. 

În primele 9 luni din 2022, Allianz-Țiriac a plătit despăgubiri de peste 820 milioane de lei pentru asigurații săi și terții păgubiți. Față de aceeași perioadă a anului trecut, volumul total al sumelor plătite în numele clienților a crescut cu 50%. 

Pe lângă despăgubirile plătite, Allianz-Țiriac avea la finalul lunii septembrie 2022 peste 3 miliarde de lei în rezerve tehnice. Prin constituirea acestor rezerve, Allianz-Țiriac garantează asiguraților că și angajamentele viitoare față de ei vor fi îndeplinite. 

În contextul creșterii vânzărilor și a plăților către asigurați, Allianz-Țiriac a încheiat primele nouă luni din 2022 cu un profit operațional de 181 milioane de lei.