Românii cheltuie cel mai puțin dintre europeni pentru prevenirea îmbolnăvirilor, respectiv 1% sau echivalentul a 20 de euro din veniturile lunare. În ultimii ani a crescut însă interesul pentru produsele de întărire a imunității.
„M-am lovit personal de această lipsă cronică și, de prea multe ori, inexplicabilă de medicamente din România. O prevenție mai ieftină poate însemna de exemplu mai multă mișcare, sport, timp petrecut în aer liber, un capitol la care România are mult de recuperat”, spune Ciprian Militaru, fondatorul farmaciei online EUmed.ro.
Militaru a adăugat că produsele de prevenție au o pondere de aproximativ 50% din comerțul derulat de EUmed.ro pe piața din România, iar în ultimii ani a crescut interesul față de produsele de întărire a imunității.
EUmed a fost înființată în 2010 și comercializează atât medicamente clasice, cât și produse homeopate și antroposofice. Anul trecut, compania a înregistrat venituri de 4,6 milioane de euro.
La nivelul Uniunii Europene, cheltuielile medii lunare alocate prevenției se ridică la aproximativ 102 euro.
În perioada sărbătorilor clienții caută produse destinate digestiei sau florei intestinale, iar vara și primăvara suplimente alimentare pentru slăbit. Primăvara sunt căutate mai ales produse pentru reducerea reacțiilor alergice, în special a celor provocate de ambrozie, iar vara crește cererea pentru produsele de protecție solară.