FacebookTwitterLinkedIn

Producătorul de autovehicule electrice Tesla ia în considerare posibilitatea de a exporta în SUA mașinile produse la o uzină din Shanghai, pe fondul extinderii avantajului de preţ oferit de uzina chineză dar şi al reducerii cererii pentru automobilele Tesla în China.

Potrivit unor surse citate de Reuters, Tesla a analizat dacă componentele produse de furnizorii săi din China respectă reglementările din America de Nord şi, de asemenea, dacă ar putea vinde în America de Nord automobilele Model Y şi Model 3 produse în China.

Tesla a evitat să comenteze aceste informaţii, dar Elon Musk a scris “Fake “pe contul său de Twitter, fără a oferi alte detalii.

Fabrica Tesla din apropiere de Shanghai are capacitatea de a produce 1,1 milioane de vehicule electrice pe an, fiind cea mai productivă facilitate de producţie a Tesla. Fabrica produce mașini Model 3 şi Model Y, care sunt comercializate în China şi pentru export pe pieţe precum Europa, Australia şi Asia de Sud-Est.