Grupul Financiar Banca Transilvania a raportat active de 141 miliarde lei la finalul trimestrului trei din acest an, în creștere cu 6,6% față de începutul anului. Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1.678 milioane lei, din care 1.441 milioane lei este al băncii, iar aproximativ 237 milioane de lei este profitul net al subsidiarelor şi participaţiilor de capital.
“Am continuat creșterea constantă a numărului clienților și tranzacțiilor, cu o dinamică mult peste media pieței. Am crescut susținut și am finanțat companiile și oamenii, în ciuda faptului că piața financiară este mai plină de incertitudini ca oricând și costurile de finanțare și cerințele de capital sunt factori suplimentari care induc incertitudine în economie. Rămânem și pe viitor atașati de obiectivul nostru – de a fi principalul susținător al economiei și al statului, pentru dezvoltarea României”, afirmă Ӧmer Tetik, Director General BT.
Creditele Băncii Transilvania au crescut până la 63,2 miliarde lei. Comparativ cu începutul anului, creditele nete pentru persoanele juridice au crescut cu aproape 32%, până la 27,2 miliarde lei, iar creditele nete pentru persoanele fizice au crescut cu 7,4% și au ajuns la 27,6 miliarde lei. Soldul creditelor acordate de Grupul BT a crescut cu 2,9 miliarde lei pe parcursul celui de al treilea trimestru, ajungând la 67,8 miliarde lei. În primele nouă luni, soldul a crescut cu aproximativ 11,7 miliarde lei, BT acordând 206.000 de credite populației și firmelor în perioada ianuarie–septembrie.
Depozitele clienţilor Grupului BT au ajuns la 113,4 miliarde lei, în creștere cu 5% față de începutul anului. 74,6 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 38,9 miliarde lei depozitele ale persoanelor juridice. Veniturile operaționale ale băncii au crescut cu 19%, până la 3,8 miliarde lei, pe fondul creşterii volumelor operaţionale.
Numărul clienților activi ai bănciia ajuns la 3,8 milioane, în creștere cu 4,7% de la începutul anului. BT are 313.000 de clienți activi noi în primele nouă luni din 2022. 84% dintre clienții băncii sunt digitalizați.