Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a promis sprijin suplimentar Republicii Moldova pentru a-și acoperi nevoile de gaze și electricitate. Ea va efectua o vizită în Republica Moldova la mijlocul acestei săptămâni.
Ursula von der Leyen a vorbit la telefon cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, înaintea vizitei sale de săptămâna aceasta la Chișinău.
Ursula von der Leyen: „Am discutat despre situaţia energetică dezastruoasă din Moldova. Lucrăm la un sprijin suplimentar pentru a ajuta Moldova să facă faţă nevoilor sale imediate de gaz şi energie electrică. Aştept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu Maia Sandu atunci când voi vizita Moldova, la mijlocul săptămânii”.
Moldova se confruntă cu o criză energetică fără precedent, în condițiile în care concernul rus Gazprom a redus considerabil livrările, notează RRA.
Republica Moldova a rămas și fără curentul electric pe care îl cumpăra din Ucraina și din regiunea separatistă Transnistria, astfel încât acum peste 90 % din necesarul de energie al Republicii Moldova este importat din România.