Marca de lux a eliminat toate îngrijorările acționarilor care credeau că entuziasmul post-pandemie a cumpărătorilor va înceta și arată că întărirea dolarului a adus multe beneficii pentru clienții americani, care continuă să cumpere produse Hermès din Europa și din China, potrivit Business of Fashion.
Hermès, producătorului genților Birkin, a anunțat planuri de scumpire a prețurilor între 5 și 10% în 2023, pe motivele creșterii costurilor de producție și ale fluctuațiilor curente, care se resimt mult mai mult decât în trecut. Aceasta se întâmplă după o creștere puternică în vânzări pe parcursul trimestrului al treilea al anului, fără semne de încetinire.
Completând comentariile de la începutul lunii octombrie ale rivalului său, LVMH – deținătorul Louis Vuitton, Hermès a confirmat că cererea pentru produse de lux nu a scăzut – chiar dimpotrivă.
“Vom crește prețurile cel mai probabil între 5 și 10%,” a spus ieri vice-președintele executiv pentru finanțe al Hermès,Eric du Halgouet.
Până acum Hermès a fost mai conservatoare decât competiția, care a crescut prețurile agresiv pe timpul pandemiei. Compania are liste de așteptare pentru gențile care costă peste $10,000 și limitează producția pentru a păstra exclusivitatea.
Anul acesta Hermès a crescut prețurile cu aproximativ 4%, iar media creșterii prețurilor în anii anteriori a fost de 1.5 – 2%.
Spre deosebire de Hermès, politica Chanel a fost să crească prețurile cu peste 10%.
Un alt semn de încredere dat pieței de Hermès este declarația potrivit căreia compania va accelera angajările în perioada următoare, țintind 800 de angajați noi pe parcursul a șase luni. Mai mult, salariile tuturor angajaților europeni au fost crescute în luna iulie.
Vânzările în intervalul iulie-septembrie au fost de €3.14 miliarde, în creștere cu 24.3% (calculat la rate de schimb constante), ceea ce înseamnă dublul așteptărilor analiștilor, care mizau pe 12% creștere, potrivit UBS.
În Asia, excluzând Japonia, veniturile au crescut cu 34% în aceeași perioadă de referință de trei luni, iar China și-a revenit puternic după ce lunile iulie și august au fost puternic afectate de scăderi de vânzări din cauza carantinelor impuse în țară.
“Pentru moment nu vedem semne de scădere în niciuna dintre piețele noastre,” a spus du Halgouet.
Cifrele emise de Hermès sugerează că “cererea globală de bunuri de lux high-end încă trebuie să se normalizeze,” așa cum a declarat Luca Solca, analist la Bernstein.
Ieri valoarea acțiunilor Hermès a crescut cu 3%.