FacebookTwitterLinkedIn

Elon Musk a spus că este entuziasmat de achiziția Twitter Inc, deși el și ceilalți investitori plătesc acum un supra-preț pentru compania de social media. Musk, CEO-ul Tesla, a dat această declarație ca răspuns la o întrebare care i s-a pus în timpul unei conferințe video în care se prezenta raportul trimestrial al producătorului de vehicule electrice. Cel mai bogat om din lume continuă achiziția Twitter, după ce anterior a încercat să se retragă din acordul la care ajunsese, de $44 de miliarde.

Musk a descris Twitter drept un produs la care a “tânjit” o vreme îndelungată. “Eu și alți investitori plătim acum, evident, un supra-preț pentru Twitter în acest moment. Potențialul pe termen lung al Twitter, în perspectiva mea, este de un alt ordin de magnitudine față de valoarea sa curentă,” a spus el, potrivit Reuters.

În aceeași conferință Musk a vorbit în termeni optimiști despre Tesla. Evaluată acum sub $700 de miliarde, aceasta ar putea valora mai mult decât valoarea combinată a lui  Apple Inc, de $2.3 trilioane și a producătorului de petrol din Arabia Saudită, Aramco, de $2.1 trilioane, a spus Musk. Acesta încearcă să găsească fonduri pentru cumpărarea Twitter, iar unii experți spun că va trebui să mai vândă acțiuni în valoare de aproximativ 3 miliarde de dolari după raportul trimestrial al Tesla, așa încât să poată acoperi suma contractată. 

Un judecător de la curtea din Delaware a decis oprirea procesului Twitter împotriva lui Elon Musk și i-a dat acestuia un termen până în 28 octombrie pentru semnarea contractului. Investitorii Tesla s-au temut că miliardarul ar putea vinde mai multe acțiuni Tesla pentru finanțarea noii achiziții și că ar putea să rămână cu semnificativ mai puține acțiuni, trăgând astfel în jos prețul acestora. 

Musk, CEO al SpaceX, Neuralink și al Boring Company, a spus miercuri că nu are în plan integrarea acestora sub o singură umbrelă.