Relațiile interumane sunt complexe și, cu cât sunt mai apropiate, cu atât necesită atenție mai mare. Ar fi simplu să putem gestiona ușor, în același mod, toate relațiile. Dar oamenii sunt diferiți.
Trăsătura care ne deranjează cel mai mult la persoanele dificile, de exemplu, căci asupra lor ne vom opri, este incapacitatea lor de a ne oferi sprijin și validare, mai ales atunci când i-am ajutat în trecut. Ei reacționează imprevizibil, poate chiar ostil, iar relația devine greu de gestionat. Se întâmplă, de asemenea, să adopte o atitudine defensivă, care le limitează sau anulează capacitatea de a asculta, devenind aproape imposibilă comunicarea. Pe acest teren care devine minat trebuie început însă lucrul, mai ales dacă relația merită salvată.
Există oameni în relație cu care ajungi să fii blocat. Și totuși, îți dorești continuarea relației, fie pentru că ai nevoie de ei, cum e cazul celor din familie, fie pentru că nu îi poți ignora, așa cum sunt anumite situații profesionale. Dacă veți sta și observa, pur și simplu, comportamentul oamenilor dificili, veți vedea că ei încearcă să vă minimizeze ideile și să-și asume o poziție de superioritate. Nu ascultă niciun argument, pentru că, de fapt, nu ascultă deloc, indiferent de cât de documentate sunt cuvintele voastre. De politețe sau respect nici nu mai poate fi vorba. Sigur că aveți tendința să vă spuneți și chiar să trăiți starea de a da fără a primi nimic în schimb, ceea ce clar devine ceva extrem de obositor și frustrant. Și totuși, am convenit că relația se dorește revigorată, dacă nu reconstruită, nu închisă, ceea ce ar fi, evident, cel mai simplu pas pentru a vă proteja. În acest context, pornind de la această premisă, hai să vedem ce soluții găsim.
„Fii politicos; scrie într-o manieră diplomatică; chiar și într-o declarație de război, se observă dacă sunt respectate regulile de politețe”, ar fi un prim pas să o iei de la capăt. Începe cu un comportament caracterizat prin bună-cuviință, respect și amabilitate. Îndreaptă-te mai întâi către tine și verifică-ți atitudinea și comportamentul.
Soluția rămâne comunicarea. Echilibrează-ți așteptările. Nu visa la situația în care totul se rezolvă de la sine. Pentru fiecare pas pe care îl faci, ai nevoie de efort permanent și susținut. Arată-le oamenilor dificili din viața ta cât de mult îți pasă de ei și cât ești dispus să investești. Deopotrivă, arată-le și care sunt limitele până la care se poate merge.
Știu că vi se pare dificil, dar trebuie, în orice relație, nu doar în cea cu persoanele dificile, să comunicăm nivelul așteptărilor. E mai simplu de gestionat când, responsabili fiind, spunem persoanei la ce ne așteptăm de la ea și care e nivelul de compromis pe care-l putem avea în relație. Pentru că trebuie să înțelegem, la rândul nostru, că orice relație este o întâlnire între sisteme de comunicare, așteptări și cerințe atât comune, cât și diferite. Nicolae Titulescu spunea că „experiența m-a învățat că numai sinceritatea și cunoașterea celorlalți permit în diplomație culesul unor succese nu efemere, ci permanente”. Așa intervine în relație diplomația, ca artă a negocierii.
Când termenul „diplomație” a intrat în limbaj, la sfârșitul sec. al XVIII-lea, el viza știința care permitea regăsirea drepturilor înscrise în vechile charte și pe care suveranii puteau să-și susțină revendicările. Prin diplomație se comunică politicos și respectuos, se pot face negocieri discrete, orgoliile și interesele în conflict se pot atenua și se poate pregăti terenul pentru o relație sănătoasă și corectă, cu beneficii pentru ambele părți. Grija cea mai mare atunci când intervine diplomația în relație este să nu sporești dificultățile, ci să le micșorezi treptat, până ajung să fie pe cale de dispariție.
Obiectul diplomației, regândit pentru sfera relațiilor interumane, îl constituie folosirea metodelor pașnice și a practicii concilierii, reconstruirea și/sau strângerea legăturilor între cele două părți, dezvoltarea raporturilor amicale, precum și menținerea relațiilor între cele două persoane prin reprezentare, protejare, informare, negociere.
Negocierea a fost definită ca fiind „arta posibilului”. Într-adevăr, nu se poate negocia decât dacă există dorință comună de a întreține, pe plan general, relații pașnice și amicale, iar pe plan secundar, de a se găsi o soluție a unei probleme controversate. Aceasta presupune ca ambii interlocutori să fie dispuși să recurgă, dacă este posibil, la unele concesii pentru a face posibilă apropierea pozițiilor antagonice. În negocieri se presupune să știi ce vrei, cum să obții acel lucru și să îl respecți pe celălalt.
Trebuie să faci compromisuri, pentru a satisface nu doar nevoile tale, ci și pe cele ale interlocutorului, iar cu asta trebuie să te împaci. Există, pe de altă parte, maniera de a negocia, care este întotdeauna individuală și subiectivă. În toate împrejurările, prima îndatorire a unei persoane diplomate este de a fi de bună-credință. El nu va fi ascultat, nu va fi urmat, nu va ajunge la un rezultat solid dacă interlocutorul său nu-l recunoaște ca fiind un om onest. Și aceasta nu este totul. Ceea ce se spune că este de trei ori necesar unei persoane diplomate este tactul. „Tactul presupune respectarea conveniențelor pe care numai un spirit mediocru le poate disprețui”.
Răbdarea, tactul, buna-credință, comunicarea reală și constantă ajută orice relație, dar în mod special una cu o persoană dificilă. Sigur că nu toți avem pașaport diplomatic, însă putem tinde să-l dobândim, măcar la nivel conceptual, dacă ne organizăm, învățăm și reușim să dobândim câteva dintre abilitățile unui diplomat de carieră. O diplomație adâncă trebuie adesea să ia înfățișarea celei mai extreme simplități, după cum uneori curajul se înfățișează sub aparența unei timidități modeste, iar dacă fiecare parte își lasă personalitatea deoparte, devine o persoană diplomată și își va putea vedea și oportunitățile în mod obiectiv.