FacebookTwitterLinkedIn

Un plan de plafonare a prețurilor la gaz și la electricitate pentru gospodăriile din Marea Britanie pentru următorii doi ani ar putea costa până la 140 de miliarde de lire sterline ($159 miliarde) într-un scenariu extrem, a spus ieri un analist al Cornwall Insights.

Luna trecută Marea Britanie a anunțat o garantare a prețurilor pentru a proteja consumatorii de creșterile-record și de inflație. În cadrul acestui program, ministrul de finanțe Kwasi Kwarteng a spus că programul va costa 60 de miliarde de lire sterline pentru următoarele șase luni, calculate la un cost mediu anual de 2,500 de lire sterline per gospodărie.

Pentru luna octombrie prețul energiei per total al unei singure gospodării medii se așteaptă să fie de peste 3,500 lire sterline, iar pentru lunile următoare chiar mai mult. Pe baza estimărilor prețurilor de wholesale ale energiei, analiștii de la Cornwall Insights spun că schema va costa între 72 și 140 de miliarde, potrivit Reuters.

Diferența de preț o va plăti guvernul furnizorilor de energie, adică dintre prețul cu care aceștia cumpără sau produc energia și plafonul impus de guvern la care trebuie să o vândă consumatorilor.

Analiștii spun că această abordare va expune guvernul la impredictibilitatea fluctuațiilor pieței și că “Nevoia unei strategii de ieșire din această situație este crucială, mai ales că este vorba de un program de doi ani.”