Rețeaua de magazine pentru animale de companie Animax estimează că în acest an va înregistra afaceri mai mari cu 15% față de nivelul de 52,5 milioane de euro din 2021. Compania a deschis două magazine în București și Turda în urma unei investiții de peste 100.000 de euro, iar până la finele anului intenționează să inaugureze alte șase unități.
„În 2023, vom continua expansiunea la nivel național”, spune Ioana Socaciu, Head of Retail Animax România.
În urma inaugurării celor două magazine, Animax va ajunge la o rețea de 116 unități la nivel național. Primul magazin Animax a fost deschis în anul 2001.
Compania face parte din grupul Pet Network International și are peste 500 de angajați.
Pet Network este o rețea omni-channel de produse și servicii pentru animale de companie care operează în România, Croația, Slovenia, Serbia și Bulgaria.
În România, Pet Network operează prin intermediul brandurilor Animax și Maxi Pet și înregistrează afaceri de peste 80 milioane de euro.