Au fondat în 2007 o companie de training și soluții IT, iar în prezent frații Logofătu controlează un grup cu venituri consolidate de 112,6 milioane de lei.
Afacerea lansată în urmă cu 15 de ani de frații Mihai (foto) și Cristian Logofătu își continuă expansiunea și devine, treptat, unul dintre cei mai importanți jucători din IT-ul românesc. Bittnet Systems a fost fondată în 2007 la București drept o companie de training și soluții IT în România și în străinătate. Astăzi, însă, grupul Bittnet reunește mai multe companii din domeniul IT și își propune să majoreze numărul, poziționând industria de profil românească printre cele mai relevante din Europa.
Deși România se confruntă cu provocări economice și geopolitice, cererea de servicii și soluții IT se menține la un nivel ridicat, iar industria IT nu resimte efectele. De altfel, tehnologia se află printre puținele sectoare ce s-au confruntat timid, poate deloc, cu efectele pandemiei și acum marchează o evoluție, în ciuda creșterii inflației și situației din Ucraina. „Experiența acumulată în cei 15 ani de existență și cei 7 de când suntem listați, precum și obstacolele pe care le-am avut de înfruntat, ne-au adus în punctul în care ne aflăm astăzi: o companie cu o capitalizare de piață de peste 150 milioane de lei, în condițiile în care, în prima zi de listare, valoarea BNET era de aproximativ 8 milioane de lei”, a declarat Mihai Logofătu, cofondator și CEO al Bittnet Group. În 2015, Bittnet se lista la Bursa de Valori București cu un obiectiv clar: să se dezvolte atât organic, cât și prin implementarea unei strategii planificate de M&A, formată din trei piloni de execuție – achiziționare, integrare și operare. În cei 7 ani de la listare, potrivit cofondatorului, Bittnet a generat pentru investitori un randament anualizat de peste 40% al sumelor investite. „Conform estimărilor noastre, ne așteptăm ca acest trend pozitiv să continue și în anii următori, fără a face însă o promisiune asupra valorii efective a randamentelor”. Iar anul acesta, grupul a finalizat două tranzacții – achizițiile TopTech și 2Net, care se alătură Dendrio. Cele două business-uri vor consolida activitatea Dendrio, prin extinderea numărului de clienți, serviciile oferite și creșterea veniturilor.
Strategia de business a Bittnet este complexă, iar obiectivul grupului pe termen mediu și lung este de a ajunge la afaceri de 500 de milioane de lei în 2024. În acest proces, alături de transformarea operațională, conducerea se bazează pe un amplu program de investiții de tip M&A care vizează consolidarea portofoliului actual, dar și extinderea către piața din Europa Centrală și de Est și către domenii strategice, precum software, cybersecurity și managed services. Loc este, iar piața este într-o continuă expansiune. „Vom continua să creștem organic, potențialul pieței pentru cele două divizii ale Bittnet Group fiind unul ridicat pentru perioada 2022-2024”, a mai spus Mihai Logofătu. Astfel, în cadrul Diviziei de Educație, conducerea se așteaptă la creșterea solicitărilor pentru serviciile sale. În prezent, pentru a răspunde mai bine nevoilor pieței, angajații se află într-un proces continuu de reconversie profesională. De altfel, o provocare a grupului și, per ansamblu, a industriei este reprezentată de lipsa forței de muncă, întrucât este nevoie de un număr mult mai mare de specialiști decât ceea ce piața poate să ofere în acest moment. Nu este ieșit din comun. Discutând de-a lungul anului cu diverși lideri, din mai multe industrii, inclusiv în cadrul proiectului editorial Forbes Summer Plans 2022, am remarcat faptul că una dintre cele mai întâlnite preocupări ale mediului de business este chiar lipsa forței de muncă. Mai exact, lipsa persoanelor specializate. Iar industria IT nu este o excepție. Divizia de educație a grupului include companiile Bittnet Training, Equatorial, Computer Learning Center (CLC) și The eLearning Company.
În continuare, la nivelul Diviziei de Tehnologie, se remarcă un trend ascendent în privința serviciilor oferite, deoarece organizațiile își continuă drumul către digitalizare, forțate de adaptarea la noul context, cu finanțare provenind din resurse proprii sau din accesarea programelor guvernamentale. Pandemia și lockdown-ul din 2020 pare că au dat startul digitalizării, atât la nivelul IMM-urilor, companiilor mai mari, cât și la nivelul serviciilor publice. Potrivit unor voci din piață, cu noile oportunități oferite de UE (inclusiv PNRR), am putea asista la digitalizarea statului, iar mai apoi la o accelerare a procesului și în mediul de business. Trendul pare a fi invers.
Divizia de tehnologie este reprezentată de companiile Dendrio, IT Prepared, Elian, Nenos, Nonlinear, ISEC și GRX. De asemenea, în luna august, Consiliul Concurenței a autorizat tranzacțiile prin care Bittnet Systems preia companiile 2Net Computer și Top Tech.
„Ne propunem să lansăm o entitate nouă, formată din companiile ISEC și GRX, pentru domeniul securității cibernetice”, mai anunță CEO‑ul. Noua entitate va furniza servicii în care deține expertiză tehnică, respectiv audit de conformitate IT pentru diverse standarde, precum Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea pentru Digitalizarea României, BNR sau Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, dar și servicii de teste de penetrare pentru aplicații web și infrastructură IT pentru clienți din România și Uniunea Europeană și servicii de proiectare, implementare și mentenanță pentru sisteme de management IT și securitate informațională. În cel de-al doilea semestru al anului, Bittnet are în plan listarea acestei noi entități pe piața AeRO a Bursei de Valori București.
Planurile Bittnet sunt ambițioase, iar nevoia de digitalizare resimțită în perioada pandemică accelerează planurile companiei. De la un business lansat chiar în timpul Marii Recesiuni, Bittnet a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din IT-ul românesc, într-o perioadă plină de provocări economice. Nu se știe ce va urma în 2023, însă compania rămâne pe poziții și își menține strategia de dezvoltare.