FacebookTwitterLinkedIn

Piaţa globală a produselor şi serviciilor dedicate animalelor de companie valora 232 miliarde de dolari, în 2021, iar estimările vizează o creştere de până la 350 de miliarde de dolari, la finele anului 2027.

Conform analizei de specialitate, realizată de platforma de investiţii eToro, industria produselor pentru animale de companie a crescut cu aproape 70% în ultimul deceniu, depăşind economia globală, care a crescut doar cu aproape 40%. Deţinerea de animale de companie se află pe un trend ascendent, iar dintre ţările Uniunii Europene (UE), România are cel mai mare procent de gospodării cu pisici (48%) şi câini (45%).

La nivelul anului 2021, aproape jumătate (46%) din toate gospodăriile aflate în UE (90 de milioane de locuinţe) deţineau cel puţin un animal de companie, în creştere faţă ponderea de 38%, din 2020. Statistica oficială relevă faptul că în întreaga Europă există 93 de milioane de câini şi aproximativ 113,6 milioane de pisici, ceea ce face ca acestea din urmă să fie animalele de companie preferate în gospodăriile de pe continent.

Într-o statistică privind vânzările online de bunuri de consum ambalate, produsele şi hrana pentru animale de companie sunt pe locurile doi şi trei după vitamine, se precizează în comunicatul mai sus amintit, cafeaua fiind mai puţin populară, situându-se pe locul cinci. Piaţa americană a animalelor de companie este împărţită între alimente 36%, servicii veterinare 27%, consumabile 23%, toaletaj 10% şi achiziţii de animale 4%, iar un număr mare de companii cotate la bursă profită de aceste tendinţe. Astfel printre companiile cu o creștere accelerată a cifrelor de afacere se numără cele producătoare de hrană pentru animale, magazinele online, specialiştii în sănătatea animalelor de companie şi, în ultimul timp, companiile de asigurări. Unele dintre aceste companii de top sunt Merck (MRK), o companie farmaceutică cu o mare varietate de vaccinuri şi medicamente veterinare, Metlife (MET), o mare companie de asigurări care oferă şi asigurări pentru animale de companie sau Chewy (CHWY), magazin online care oferă o mare varietate de produse pentru animalele de companie şi proprietarii acestora.

Un studiu recent a dezvăluit că tipul de animal de companie pe care îl deţin persoanele sau la care sunt expuse ar putea influenţa comportamentul investiţional. Astfel, proprietarii de câini sunt predispuşi să îşi asume mai multe riscuri de investiţii decât proprietarii de pisici. Într-un alt studiu, realizat de aceiaşi cercetători, s-a constatat faptul că expunerea la imagini cu câini i-a determinat pe participanţi să fie mai predispuşi să investească mai mulţi bani în acţiuni.