
Din cauza temperaturilor foarte ridicate, producția de cartofi este la cel mai scăzut nivel din ultimii ani în Olanda, Belgia, Franța și Germania, iar prețurile tot mai mari la energie și ulei adaugă la scumpirea cartofilor prăjiți.
Belgia, țara care își atribuie invenția cartofilor prăjiți, a înregistrat o scumpire a acestora cu 30 la sută de la începutul anului și, după doua majorări anterioare a prețului acestora, belgienii anticipă o a treia. Analiștii spun că acest lucru va avea un impact asupra restaurantelor locale, care se vor confrunta cu o cerere mai scăzută de cartofi, și, implicit, de băuturi, conform Digi24.
Cumpărătorii din industrie plătesc de trei până la patru ori prețul normal al uleiului si cartofilor, ceea ce deja se resimte în prețul final. Consumatorii, însă, nu se lasă însă descurajați. „Mâncăm de plăcere, nu în fiecare zi. Poate că prețurile au crescut, dar asta nu ne va împiedica să ne bucurăm de ei”, spune un tânăr cu convingere.