China a emis prima alertă naţională de secetă de anul acesta, în timp ce autorităţile fac eforturi pentru stingerea incendiilor forestiere şi mobilizează echipe de specialişti pentru a proteja culturile agricole de temperaturile ridicate din bazinul fluviului Yangtze.
Alerta galbenă naţională, emisă joi seară, vine după ce regiunile de la Sichuan, în sud-vest, până la Shanghai, în delta fluviului Yangtze, s-au confruntat cu săptămâni întregi de temperaturi extreme. Oficialii guvernamentali au invocat în mod repetat schimbările climatice globale drept cauza acestei canicule. Alerta este aproape de a deveni cel mai ridicat cod de alertă emis de Beijing, potrivit Reuters.
Până la 66 de râuri din 34 de districte din regiunea de sud-vest Chongqing sunt secate, iar biroul agricol din zonă a înfiinţat echipe de experţi cu scopul de a proteja culturile agricole vulnerabile şi a extinde plantarea, pentru a compensa pierderile înainte de recolta de toamnă.