Metroul londonez a fost aproape paralizat vineri, iar restul reţelei de transport public a fost grav perturbat de o grevă pentru salarii în contextul inflaţiei record din Marea Britanie, la doar o zi după o grevă a angajaţilor sistemului feroviar.
”Practic, nu există nici un serviciu” la metroul londonez, deşi ”două linii oferă trafic redus, cu un tren la fiecare 15 minute şi ceva”, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului pentru transportul public TfL, citat de AFP.
Regatul Unit se confruntă în aceste zile cu noi greve masive în domeniul transporturilor și poştei, cele mai ample din ultimele decenii, pe fondul inflaţiei record. O nouă zi de grevă care vizează în special mersul trenurilor este planificată pentru ziua de sâmbătă.