Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA SUMMER PLANS viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.
Va intra afacerea Dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?
Nu putem să intrăm în pauza de business niciodată, să ne oprim din a construi o infrastructură digitală care să ne permită să avem continuitate în business și, totodată, să depindem destul de puțin de diverși factori externi.
Insă, în calitate de angajați, ne bucurăm de vacanță într-o manieră flexibilă datorită prezenței globale în peste 35 de țări și echipei internaționale care numără peste 3.000 de colegi. În același timp, continuăm să furnizăm servicii de calitate celor peste 18 milioane de clienți persoane fizice și celor peste 500.000 de clienți din B2B, la nivel global, care generează peste 150 de milioane de tranzacții lunar.
Revolut anticipează și răspunde nevoilor consumatorilor cu o diversitate de produse și servicii care le sunt necesare 24/7, atât în viața de zi cu zi, cât și atunci când călătoresc, fac cumpărături, pun bani deoparte, investesc sau pur și simplu se bucură de o ieșire alături de prieteni sau familie.
Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările Dvs. în următoarea perioadă?
În prezent, mai mult ca niciodată, consumatorii și business-urile au nevoie de instrumente digitale mai performante de a-și gestiona banii, de la economisire până la multiplicare. Misiunea noastră este să le oferim clienților români un confort financiar sporit, un “wellbeing” financiar, iar acest obiectiv îl putem atinge dacă vom continua să lansăm noi produse și feature-uri, să intrăm pe noi piețe sau noi verticale, să inovăm la nivel de produse și funcționalități cu valoare adăugată pentru clienți.
Uitându-ne la planurile Revolut din viitorul apropiat, în România, ne propunem să ne consolidăm segmentul de retail, dar și să stimulăm creșterea în segmentul B2B, facilitând accesul afacerilor la soluții financiare digitale complexe, dar asigurând o experiență excelentă clienților. De exemplu, pentru clienții individuali, de la începutul anului 2022, am integrat împreună cu jucători de top pe piețele lor mai multe oferte de tipul Recompense, constând în cashback cu valori între 3-10%.
De asemenea, pregătim lansarea serviciilor de creditare către persoane fizice. În segmentul B2B, am relansat recent oferta pentru IMM și am adaptat mai bine produsele și serviciile noastre la specificul pieței românești. Am adăugat IBAN-ul în moneda locală RON pentru a facilita transferurile interne și suita Spend Management (pentru optimizarea costurilor companiilor).
Propunem pe segmentul B2B patru planuri – Free, Grow, Scale, Enterprise – care sunt adaptate nevoilor specifice diferitelor momente din dezvoltarea companiilor, de la start-up-uri la întreprinderi mari.
Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?
Preferințele consumatorilor sunt în continuă schimbare, constrângerile de business apar pe neprevăzute, iar ritmul devine tot mai rapid. Riscul business-urilor este să nu aibă flexibilitatea necesară replierii permanente la noile “normalități”. Confruntate cu această evoluție de la zi la zi, companiile nu au altă opțiune decât să fie agile pentru a avea succes. Fără a pune între paranteze planificarea viitorului, fără “a îngheța în proiect”, companiile își pot cultiva o strategie de adaptare rapidă la ceea ce se întâmplă în momentul prezent. Iar tehnologia nu este decât o cale pentru ca o astfel de abordare să fie de succes.
Sper să putem asista la o adoptare mai extinsă și mai rapidă a transformării digitale, în ambele sectoare – privat și public. Este una dintre condițiile cheie pentru a crește eficiența și sustenabilitatea mediului de business în România și țara noastră are și avantajul tehnologic și resursele umane capabile să producă această transformare. Este mai degrabă un “wishfull thinking” decât o îngrijorare.
Cum arată planurile Dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?
Avem aproape 2 milioane de utilizatori Revolut activi în România. Cu o rată de adopție de 24% în rândul populației active din țară, România este a doua piață ca număr de utilizatori, la nivel global, pentru Revolut. În București, rata de adopție e și mai ridicată, aproape 33% din populația activă a capitalei înscriindu-se printre clienții Revolut, în condițiile în care numărul utilizatorilor se ridică la aproape jumătate de milion.
Revolut este un jucător de top la nivel mondial în segmentul fintech-urilor de retail, iar ambiția noastră este ca fiecare nouă lansare și fiecare nou produs să ne consolideze poziția “numărul 1” între aplicațiile financiare alese de clienți. Misiunea noastră este să acoperim cât mai bine nevoile utilizatorilor printr-o inovare continuă.
Ne propunem să facem lucrurile cât mai simple pentru clienții noștri, atunci când este vorba de gestionarea propriilor bani, într-o singură super-aplicație financiară. Ne dorim ca întregul ecosistem financiar Revolut (transferuri de bani rapide și accesibile, accesul la asigurări diverse, instrumente de economisire și control al cheltuielilor, curs de schimb valutar avantajos, împrumuturi, investiții, ș.a.) să fie un mijloc pentru realizarea proiectelor personale și de business și îmbunătățirea calității vieții ori a prosperității companiilor.
Pe termen mediu, anticipăm o creștere a adopției serviciilor noastre în zona de IMM-uri. Credem că actuala diversitate a ofertei aduce cu sine o optimizare a costurilor de administrare și o îmbunătățire a cash flow-ului, sprijinind companiile să atingă o creștere rapidă și sustenabilă.