Guvernul rus a extins lista de state ”străine neprietenoase”, adăugând Grecia, Danemarca, Slovenia, Croaţia şi Slovacia.
Decretul a fost semnat de premierul Mihail Mişustin şi publicat pe site-ul oficial, potrivit CNN.
”Lista aprobată de guvern nu este definitivă şi poate fi extinsă, având în vedere acţiunile ostile în curs de desfăşurare ale statelor străine împotriva misiunilor ruseşti din străinătate”, anunță vineri guvernul.
Autorităţile ruse consideră ”ţări neprietenoase” state care ”comit acţiuni neprietenoase” împotriva Rusiei sau a misiunilor diplomatice şi consulare ruseşti din străinătate. Astfel, în conformitate cu decretul privind ţările neprietenoase semnat de preşedintele Vladimir Putin în aprilie, aceste state au capacităţi limitate de a angaja lucrători aflaţi pe teritoriul Rusiei în ambasade, consulate şi reprezentanţe ale organelor de stat.
Grecia are o limită de angajare de 34 de persoane, Danemarca de 20, iar Slovacia de 16. Slovenia şi Croaţia nu vor putea angaja pentru misiunile lor diplomatice şi oficiile consulare, potrivit decretului.