FacebookTwitterLinkedIn

Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA SUMMER PLANS viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.

Va intra afacerea Dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?

Cred că, după aproape 3 ani de pandemie, nimeni nu își mai dorește oprirea în orice fel a afacerii. Nu putem, nu vrem și nu cred ca este cazul, încă, pentru vacanțe. Observăm că apetitul oamenilor pentru “afaceri”, sau, mai bine spus, pentru a face altceva este ridicat. Încep din nou să se deschidă afaceri, locații închise se redeschid, ceea ce înseamnă că repornim motoarele mai degrabă decât să le oprim.

Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările Dvs. în următoarea perioadă?

Preocuparea principală este legată de a convinge oamenii să nu intre într-o stare de nesiguranță și precauție,  de la atât de multe informații negative. Să nu uităm niciodată că progresul vine întotdeauna în perioade de criză, perioade dificile care ne pun la încercare și ne stimulează să găsim soluții. Avantajul nostru față de Occident este că noi nu prea am avut perioade fără crize – din 1990 până astăzi am fost și suntem permanent puși la încercare și, deci, nu avem motive sa ne îngrijorăm suplimentar acum. Da, inflația este mare, “sărăcim” mai repede, însă acest fapt ne împinge înspre a fi creativi, înspre a fi în permanentă în căutare de oportunitate, ne mai fiind timp de pierdut.

Fiind o persoană optimistă si care observă în ansamblu situația geopolitică, aș putea spune că, pe lângă latura emoțională, care a fost afectată negativ de starea de conflict de la graniță, ar trebui sa privim și oportunitatea creată pentru oamenii întreprinzători din România.

În România se vor accelera investițiile, iar acest lucru înseamnă dezvoltare pe toate planurile. Să nu uităm nici apetitul dezvăluit de pandemie pentru nou, adica pentru a folosi tehnologii noi. Digitalizarea a căpătat un avânt considerabil în acești ani, investițiile în noi tehnologii au crescut și, din nou, vorbim despre noi oportunități ivite. Danubius a înțeles aceste tendințe și am acționat în consecință, investind și noi în soluții noi pentru comercianți, menite să optimizeze o serie de procese. Aparatul BlueCash 50, pe care l-am lansat în prima parte a acestui an este o astfel de soluție pe care am creat-o în sprijinul comercianților, pentru a-i ajuta să poată realiza dintr-un singur dispozitiv operațiunile fiscal-bancare.

Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?

Îngrijorările vin din neprevăzut – să nu intervină altceva față de ce s-a întâmplat până acum. Mă refer la faptul că în 2020 a venit “pandemia”, la care nimeni nu visa. La începutul acestui an un război, care ni se părea absurd. În toată această perioadă scursă, compania Danubius a fost în permanentă conexiune cu piața de retail, atât direct, cât și prin rețeaua de parteneri. Am fost la curent cu preocupările existente și am ales, în 2021 să investim peste 10 milioane de lei în rețea, pentru a ajuta unitățile partenere să depășească perioadele dificile.

Astfel, putem observa o stabilizare a sectorului retail în 2022, față de perioada pandemiei și, în plus, apetitul comercianților pentru a investi în instrumente care să le ușureze viața, care să îi ajute să își optimizeze activitățile, pentru a putea vinde cât mai rapid și pentru a îmbunătăți experiența clienților. Comercianții trebuie să acorde în continuare o atenție deosebită investițiilor, pentru a-și menține nivelul de competitivitate în piață.

Cum arată planurile Dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?

Anul acesta vom continua pe linia inovării și vom lansa mai multe servicii noi și mai multe dispozitive  menite să ajute comercianții. Deja am lansat BlueCash 50, cum spuneam și pregătim și alte surprize până la finalul lui 2022. Anul 2023 va fi anul consolidării și al creșterii.