FacebookTwitterLinkedIn

În curând va demara cea mai așteptată investiție în infrastructură din zona Moldova, Autostrada A7. Aceasta este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliența și ar putea deveni realitate până în anul 2026.

A7 va traversa județul Vrancea de la Sud la Nord, iar pe traseul autostrăzii se află și o afacere construită acum aproape 20 de ani, în care s-au investit milioane de euro, o fermă de vaci cu peste 800 de capete. Aici se produc zilnic peste 11.000 de litri de lapte și include spații de depozitare a furajelor și terenuri pe care se cultivă cereale.

Ferma se află pe teritoriul comunei Tifești și aparține afaceristului vrâncean Viorel Macovei, care a investit aproximativ 13 milioane de euro. Fermierul susține că a fost informat foarte târziu că viitoarea autostrada va traversa proprietatea sa. ”S-a făcut studiu de fezabilitate pe teren fără să întrebe proprietarii. În cursul anului 2021, am aflat despre această autostrada că va trece prin Vrancea, dar nu știam că o să treacă exact prin ferma mea. Apoi, m-am trezit cu ei efectiv în fermă de vaci. Am întrebat pe la Prefectura, pe la Consiliul Județean, pe la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii, pe unde s-a putut să întreb. Le-am zis așa: domnilor, chiar treceți prin fermă mea?”, a declarat Viorel Macovei pentru Radio România Actualități. 

Fermierul spune că este de acord cu construirea autostrăzii și această poate chiar să traverseze terenurile sale, este de acord inclusiv cu exproprierea, dar nu să i se demoleze muncă de o viață. El subliniază că a prezentat situația de mai multe ori conducerii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii, dar că instituția e fermă pe poziție și dispusă să meargă în instanța cu această speță.

O ultima negociere cu Ministerul Transporturilor pe această tema va fi purtată de prefectul de Vrancea, care i-a solicitat fermierului toate documentele în vederea schimbării traseului, dacă acest lucru se mai poate face.

„Trebuie să vedem care sunt soluțiile și dacă se poate modifică traseul autostrăzilor pentru că sunt anumite condiții tehnice pentru realizarea de curbe la autostrăzi și drumuri expres. Voi susține modificarea traseului”, a afirmat prefectul Nicușor Halici. Pe culoarul autostrăzii se vor află și alte terenuri private unde au fost înființate instalații de irigare. Nu mai puțin de 430 de kilometri ar urmă să se construiască de la Ploiești până la Vama Siret.

Drumul a fost împărțit pe loturi, între Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău și Pașcani. Cele patru segmente de drum sunt: Ploiești – Buzău, Buzău – Focșani, Focșani – Bacău și Bacău Pașcani. Costurile pentru autostrada care leagă Muntenia de Moldova sunt estimate la 1,7 miliarde de euro, bani care se doresc a fi obținuți prin Programul de Reziliența.