FacebookTwitterLinkedIn

Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA SUMMER PLANS viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.

Va intra afacerea Dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?

Activitatea iBanFirst este una foarte dinamică în această perioadă, așadar încă nu este momentul unei vacanțe. Volatilitatea accentuată de pe piața valutară, generată de conflictul din Ucraina, a condus la creșterea nevoii companiilor de import-export pentru soluții de acoperire a riscurilor valutare și pentru operațiuni de plăți transparente și rapide cu partenerii comerciali internaționali. În acest context, portofoliul de clienți ai iBanFirst a crescut cu un ritm accelerat în ultimele luni.

În prezent, România este cea mai dinamică piață la nivel regional și a doua din Europa după Franța, în ceea ce privește rata de adoptare a serviciilor fintech, depășind pragul de 200 de clienți corporate. Biroul iBanFirst din București a înregistrat o creștere de 300% a serviciilor de risk management furnizate clienților, ceea ce a contribuit la o creștere de 250% a volumului total de tranzacții în primul trimestru din 2022, raportat la ultimul trimestru al anului 2021. De asemenea, numărul IMM-urilor care și-au deschis cont pe platformă s-a dublat în această perioadă, la 40 de companii noi.

Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările Dvs. în următoarea perioadă?

Cred că acum este mai important ca oricând să rămânem în stransă legătură cu clienții existenți și potențiali, pentru a le explica ce soluții financiare îi pot ajuta să își reducă riscurile FX. Echipele de specialiști pe care le-am dezvoltat pe piețele din regiune dețin know-how-ul necesar pentru a sprijini companiile să depășeasă provocările întâmpinate și să își atingă obiectivele de creștere internațională. 

O altă preocupare în perioada următoare va fi consolidarea avantajului competitiv pe piața fintech, prin dezvoltarea de noi capabilități și produse personalizate pentru clienți. În România, urmează să lansăm soluția open banking, care va simplifica și mai mult activitatea curentă a clienților noștri. Utilizatorii vor avea posibilitate să integreze toate conturile bancare deținute în platforma de tranzacționare iBanFirst, pentru a-și centraliza operațiunile financiare. Această facilitate va face ca produsul nostru să fie mai atractiv pentru companiile mari, care operează cu mai multe bănci.

Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?

Conflictul din Ucraina rămâne în continuare cea mai mare îngrijorare pentru activitatea comercială desfășurată pe teritoriul României și în regiune. Creșterea inflației influențează comportamentul consumatorului, în timp ce evoluția impredictibilă a prețurilor materiilor prime a condus la o abordare mai precaută a companiilor ce efectuează operațiuni de import. Pe de altă parte, IMM-urile din România sunt din ce în ce mai deschise către încheierea unui parteneriat cu o companie fintech, pentru a accesa soluții moderne și avantajoase de schimb valutar.

Cum arată planurile Dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?

Platforma iBanFirst are un volum lunar al tranzacțiilor de 2 miliarde de euro la nivel european, iar obiectivul este să ne dublăm această cifră până la sfârșitul anului. Pentru România, targetul este să ajungem la 400 de clienți până la finalul acestui an și să mărim echipa la 18-20 angajați.

În ceea ce privește planurile de expansiune pentru 2022, acestea includ deschiderea de birouri pe piețele din Italia și Spania și dezvoltarea piețelor lansate anul trecut: România, Bulgaria și Ungaria.