Start-up-urile din România pot obține finanțări nerambursabile între 10.000 euro și 200.000 de euro pe proiect, printr-o nouă linie de fonduri norvegiene și SEE. Propunerile de proiecte pot fi depuse până în 14 iulie.
Intensitatea sprijinului reprezintă până la 85% din totalul activităților eligibile din cadrul proiectului. Așadar, în situația în care grantul va ajunge la 85%, start-upul beneficiar va trebui să acopere din resurse proprii restul de 15% din investiție. O cerință este ca solicitantul să fie înființat de cel puțin 6 luni, dar nu mai mult de 4 ani de la data termenului limită din apel.
Sprijinul financiar va fi acordat proiuectelor de dezvoltare și investițiile în tehnologii ecologice inovatoare , produselor și serviciilor ”verzi” și proceselor de producție cu consum redus de energie.
Firmele care vor depune proiecte împreună cu entități din Norvegia, Islanda sau Liechenstein ar putea primi puncta suplimentare.