Zona euro este bine plasată în fața volatilității recente a pieței, iar economia sa va crește atât anul acesta, cât și anul viitor.
Paschal Donohoe, ministrul de Finanțe al Irlandei și șeful grupului de miniștri de finanțe din zona euro, a declarat că actualele condiții sunt „complet diferite față de mediul de criză în care am fost (în 2008-2010 n.red.)”, deoarece blocul era cuprins de creșterea datoriilor suverane la începutul anilor 2010, conform Finacial Times. Donohoe a spus că zona euro are acum „o arhitectură mai puternică” și „baze mai profunde pentru moneda comună”.
De la ultima criză a datoriilor din regiune, UE și-a consolidat reglementarea bancară prin înființarea unei autorități de supraveghere paneuropene și a unei infrastructuri de combatere a crizelor printr-un mecanism unic de soluționare în situația în care creditorii nu își îndeplinesc obligațiile. Banca Centrală Europeană are noi instrumente pentru a cumpăra obligațiuni de stat. Parlamentarii au creat un fond de recuperare susținut de datorii comunale în timpul pandemiei.
Creșterea inflației și scăderea încrederii, parțial din cauza întreruperilor aprovizionării cu energie de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie, au condus la temeri că zona euro se îndreaptă către o recesiune bruscă. Pe măsură ce BCE se alătură altor factori de decizie în creșterea ratelor dobânzilor, aceste temeri au crescut. Randamentele obligațiunilor italiene și spaniole au atins maximul din ultimii opt ani săptămâna trecută, pe măsură ce agitația pieței a crescut.
Potrivit prognozelor BCE, economia zonei euro va crește cu 2,8% în acest an și cu 2,1% anul viitor. Dar Banca Centrală a mai spus că un scenariu negativ în care Rusia ar reduce toate livrările de energie către Europa ar determina scăderea economiei blocului cu 1,7% anul viitor.