FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanții penitenciarului Timișoara și-au propus să construiască la Buziaș o fermă pentru creșterea vacilor, în cadrul secției Exterioare pe care o are penitenciarul în zonă.

În acest sens, oficialii penitenciarului au lansat o licitație pentru a găsi compania care să se ocupe de construcția fermei. Scopul acestui demers este acela de a extinde activitatea pentru deținuți, dar și pentru a reduce cheltuielile cu mâncarea, notează platforma opiniatimisoarei.ro.

Proiectul prevede construirea unei hale de1500 mp, compartimentată, prevăzută cu sisteme de furajare pentru animale și de curățare și depozitare în siguranță a dejecțiilor, bazine, platforme. Ferma va avea un număr de 60 de vaci cu tot cu viței, iar laptele pe care îl vor da acestea va fi folosit la hrana deținuților, subliniază oficialii penitenciarului.

Valoarea estimată a contractului este de 6.119.120 lei fără TVA. Companiile interesate pot depune ofertele până la data de 27 iunie.