Conducerea Băncii Mondiale este sub focul administrației americane pentru a-și intensifica eforturile cu scopul reducerii schimbărilor climatice.
O scrisoare către instituția financiară internațională condusă de David Malpass afirmă că s-au făcut progrese în îndeplinirea cererilor secretarului Trezoreriei americane, Janet Yellen, dar au rămas „lacune specifice în măsurile luate și este loc de o ambiție sporită privind combaterea schimbărilor climatice”, conform Financial Times. SUA este cel mai mare acționar al Grupului Băncii Mondiale și singura națiune membră care are drept de veto asupra anumitor schimbări în structura băncii. Banca oferă împrumuturi și granturi țărilor mai sărace și este văzută ca fiind esențială în distribuirea de bani către teritoriile în curs de dezvoltare, pentru a ajuta la limitarea încălzirii globale pe măsură ce economiile respective cresc.
Instituția a fost din ce în ce mai criticată de ONU, precum și de experții în climă, pentru că nu și-a aliniat activitățile de finanțare cu obiectivul acordului de la Paris de a menține creșterea ritmului de încălzire globală la 1,5 °C. Scrisoarea Trezoreriei SUA către conducerea Băncii Mondiale include o serie de solicitări cu privire la evitarea finanțării proiectelor de combustibili fosili, în special pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să renunțe la cărbune.
Banca Mondială a ales să nu se alăture numeroaselor țări și bănci de dezvoltare care s-au angajat la COP26 să pună capăt finanțării pentru cărbune, petrol și gaze la nivel internațional în acest an, dar planul nu include un termen limită pentru eliminarea treptată a finanțării directe și indirecte a combustibililor fosili. În scrisoare se mai solicită ca instituția „să sprijine investițiile în gaze doar în circumstanțe limitate” și acolo unde „nu există alte opțiuni credibile”.
Ca răspuns la scrisoarea Trezoreriei SUA, Grupul Băncii Mondiale a spus că s-a angajat să ajute țările să îndeplinească obiectivele Acordului de la Paris și și-a intensificat finanțarea pentru lupta climatică. „Vom continua să lucrăm cu țările-client și partenerii internaționali pentru a sprijini tranziția către o creștere sustenabilă și cu emisii scăzute de carbon, în special pentru țările cele mai sărace și vulnerabile”, a spus grupul.