Moștenitorul tronului Marii Britanii, Prințul Charles, a fost “un simplu băiat” cât timp a făcut școala la un internat din Scoția, trăind o viață normală și dezvoltându-și o pasiune pentru arte și pentru mediu.
Charles avea 13 ani când, în mai 1962, a început pitoreasca școală privată Gordonstoun, aflată pe coasta de nord a Scoției, unde studiase și tatăl său, Prințul Philip.
“Pentru noi toți de aici de la Gordonstoun este o mare mândrie că am fost prima școală care a educat un moștenitor la tronul Marii Britanii,” a declarat pentru Reuters Lisa Kerr, directorul școlii Gordonstoun. “Ce este și mai important este să știm că multe dintre atributele pe care Prințul Charles le duce mai departe ca monarh au fost dezvoltate aici laGordonstoun.”
Generațiile anterioare de copii ai casei regale britanice au fost educate acasă, de tutori.
Viața la școală i s-a părut grea lui Charles, așa cum a fost prezentat și în serialul recent de mare succes al Netflix – “The Crown”. Copiii trebuiau să alerge devreme dimineața și apoi să facă câte un duș rece, iar unii dintre colegii lui își amintesc cum a fost agresat.
Potrivit biografiilor, Charles a trimis o scrisoare acasă în 1963 în care a scris “Cei din dormitorul meu sunt nebuni. Aruncă papuci toată noaptea sau mă lovesc cu perne… îmi doresc să pot veni acasă.”
Întrebată de Reuters dacă Charles a fost fericit, Kerr a spus: “Îmi imaginez că fiecare avem urcușuri și coborâșuri pe care ni le amintim din zilele de școală, și nu este surprinzător că în acest caz media este mai mult interesată de coborâșuri. Interesant cum Prințul Charles însuși a spus că este mirat de cât de multe lucruri rele se vorbesc despre Gordonstoun … în multe dintre discursurile sale a povestit despre ce impact cu adevărat pozitiv a avut asupra vieții sale timpul petrecut aici.”
Descriindu-l pe Charles ca un “tânăr studios” care a mers apoi să studieze la Universitatea Cambridge, Kerr a spus că Charles, care a vizitat școala de când a absolvit, în 1967, a trăit anii de atunci împreună cu tineri din multe medii diferite. Ea a mai spus ca lui Charles îi plăceau muzica și teatrul și că a participat în câteva producții ale școlii.
Regele pirat
La acea vreme, Gordonstoun era o școală de băieți și fetele de la școlile din împrejurimi participau în piesele de teatru puse în scenă. Una dintre acestea își amintește cât de emoționată era să fie pe scenă cu un viitor rege.
“Simplul fapt că eram implicată într-o producție a Gordonstoun era mereu foarte interesant…. și apoi am aflat că și Prințul Charles urma să fie parte din ea … ceea ce a făcut să fie și mai emoționant momentul,” a spus Alison Shockley (71), acum profesoară pensionată. “Devenisem chiar obișnuiți cu el acolo. Era văzut în magazine. Era implicat și în alte activități ale comunității… și știam că îi place mult muzica.”
Stockley a jucat în piese alături de Charles, inclusiv în “Pirații din Penzance”, în care Charles a avut rolul de regele pirat. “A jucat rolul foarte bine,” a spus ea. “Era doar unul dintre băieți … Era parte din tot, așa cum eram toți.”
De la fondarea școlii Gordonstoun în 1934 de către educatorul german Kurt Hahn, studenții se implicau în comunitatea locală și Charles însuși a fost membru al gărzii de coastă, având rolul să supravegheze frumoasa coastă Moray.
Câteva decade mai târziu, studenta de 18 ani, Olivia Dixon, face același lucru. Ea locuiește de asemenea în camera Windmill Lodge unde a sta Charles. “Este destul de amuzant că aceasta obișnuia să fie camera lui, că acesta a fost dulapul lui și că deasupra este un semn de ‘petrecere’ lăsat, probabil, de el și de colegii lui de cameră,” a spus ea.
Charles nu este singurul alumn faimos al școlii. Atât actorul Sean Connery, cât și cântărețul David Bowie și-au trimis băieții la Gordonstoun.