Sistemul RoALERT, prin intermediul căruia populaţia va fi anunţată despre dispariţia unui copil, a devenit miercuri operaţional, când a fost marcată Ziua Internaţională a Copilului Dispărut.
Principalele cauze ale dispariţiei copiilor din familie au legătură cu abuzurile la care sunt expuşi, cu precădere cele de natură sexuală, precizează Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară.
Anul trecut, Poliţia a înregistrat 4.200 de sesizări cu privire la diferite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor, informează RRA.
Conform analizelor Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, cel puţin 80% din declaraţiile copiilor cu privire la aceste fapte sunt reale, iar majoritatea agresorilor provin din rândul cercului de apropiaţi sau chiar din familie.
Conform unui studiu realizat de World Vision România, 1 din 3 copii de la sate n-ar raporta un abuz către autorităţi din cauza faptului că se tem că nu vor fi crezuţi, a lipsei de încredere în reprezentanţii autorităţilor, a accesului limitat la servicii de sprijin şi de teama de a fi judecaţi de familie.