Trăim cu toții o perioadă plină de schimbări, iar nevoia de adaptare este acută. De la o criză sanitară care a schimbat radical modul în care muncim, dar și în care facem business, am trecut rapid la o situație geopolitică marcată de instabilitate și de un sentiment pe care oamenii, la o scară atât de largă, nu l-au mai trăit atât de puternic de câteva decenii: teama de război.
În tot acest context, lumea, oamenii, angajații, noi înșine avem nevoie de lideri, iar ultimele săptămâni am fost martori cu toții la conturarea unui leadership incredibil care nu doar că a determinat oamenii, lumea întreagă, spre acțiune, ci și spre a simți, spre a fi uniți, spre a empatiza.
Ne aflăm cu toții într-un moment în care, pentru a putea merge mai departe, trebuie să contribuim fiecare dintre noi prin propriul exemplu la schimbarea modului în care facem business, prin trecerea la următorul nivel de leadership. Nevoia de schimbare este acută, în contextul în care, la nivel mondial, doar 20% dintre angajați sunt implicați în munca lor, potrivit Gallup, iar în presa de specialitate auzim tot mai des discutându-se despre The Great Resignation, iar România nu pare să facă excepție.
În acest context, compania românească Chilli Ideas a decis demararea campaniei #FeminitateînLeadership pentru a le oferi liderilor autohtoni surse de inspirație care să îi motiveze și să îi determine să își adapteze stilul de a conduce la nevoile actuale ale echipei, colaboratorilor și partenerilor lor de afaceri.
„ Este nevoie de ceva care să aducă oamenii împreună, să îi motiveze, să îi facă să se simtă apreciați, iar munca lor să aibă însemnătate. Tocmai de aceea, noi, echipa Chilli Ideas, am decis să demarăm campania #FeminitateînLeadeship. Este modul nostru de a contribui la această schimbare de paradigmă în leadership, de a trece de la vechiul mod de a conduce, mai autoritar, mai masculin, la unul în care să se regăsească și elemente de feminitate.
Am ales să lansăm proiectul în această perioadă pentru că martie este văzută ca luna femeii, în care o celebrăm, îi scoatem în evidență punctele forte, citim des interviuri despre femei lider, despre femei care au reușit să își construiască o carieră în domenii considerate a fi dedicate bărbaților etc. Noi vrem să spargem aceste bariere, aceste moduri de a poziționa femeia, de a arăta cu degetul spre astfel de exemple. De ce? Pentru că aceasta nu este calea spre a deveni egali. A fi egali înseamnă a învăța unii de la ceilalți, a ne inspira din modurile fiecăruia de a face lucrurile pentru a deveni fiecare dintre noi mai buni, fie că suntem femei sau bărbați. Leadershipul are nevoie acum, mai mult decât oricând, de deschidere spre a învăța unii de la ceilalți, de mai multă umanitate.”, a declarat Geanina Ioan, CEO &Founder Chilli Ideas.

Despre Chilli Ideas
Chilli Ideas este o companie românească, furnizor de obiecte media, prezentă pe piață din 2007. De-a lungul celor peste 14 ani de activitate, Chilli Ideas a reușit să își consolideze poziția pe piața de profil prin adaptarea continuă a serviciilor și produselor oferite colaboratorilor, dar și prin creativitate, investiții în tehnologie de ultimă generație și atenția acordată sustenabilității. Serviciile Chilli Ideas au fost concepute pentru a sprijini companiile în demersul lor de a le oferi consumatorilor și propriilor echipe o experiență de brand autentică, altfel, prin intermediul produselor promoționale personalizate.
În 2017, Chilli Ideas a devenit membru IPPAG, reprezentând România în cea mai mare asociație internațională din industrie. IPPAG este asociația internațională a celor mai importante companii de articole promoționale din lume, cu un turnover total de 225 de milioane de euro. A fost fondată în 1965 de un grup de antreprenori care și-au unit forțele pentru a-și împărtăși experiențele și cunoștințele. De atunci, organizația a crescut semnificativ în ceea ce privește acoperirea internațională, având 1100 de membri din 30 de țări, dar și în ceea ce privește activitățile sale. Astăzi, IPPAG acționează ca un think tank: reunește distribuitori, furnizori și producători care doresc să modeleze viitorul industriei de profil.
Sustenabilitatea stă la baza activității Chilli Ideas care a fost apreciată internațional în mai multe rânduri. În 2019, compania a primit premiile Distribuitorul Anului din Europa în cadrul Galei Premiilor Sustenabile PSI (Germania) și Cea mai inovativă campanie de Marketing IPPAG (Hong Kong), dar și premiul Corporate Social Responsibility în cadrul Forbes Green Awards. Recent, compania a fost nominalizată la PSI Sustainability Awards 2022 la trei categorii: Excelență Economică, Excelență de Mediu și Excelență Socială.