Darius și-a transformat joaca de-a cățăratul pe pereți în performanță, devenind multiplu campion european, balcanic și național la escaladă. Doar anul trecut a adus pentru România prima medalie din istorie la escaladă sportivă și încă câteva rezultate fără precedent. Darius are 16 ani, iar visul său este să urce tot mai sus. Ceea ce-i dorim și noi!
de Tina Solonaru
„Sunt Râpă Darius, am aproape 16 ani și sunt pasionat de escaladă de mai bine de 10 ani. În tot ceea ce fac mă ghidez după zicala – „Dacă ai căzut, nu renunți, te ridici și continui!“ Este mantra care mă urmărește mai ales în concursurile de escaladare la care particip de mic.
Încă de la vârsta de 7 ani am început să particip la numeroase competiții internaționale, reușind să obțin rezultate impresionante. Cel mai bun an a fost, însă, 2021. Pe lângă rezultatele competiționale fără precedent în România (bronz la Campionatul European de Bouldering, aur la cupa Europeană de escaladă și o medalie de argint pentru rezultate generale la cupele europene de escaladă), am setat un nou record: primul român care a parcurs un traseu
de dificultate 9. Deși a fost un an de succes, îmi doresc ca 2022 să fie cel puțin la fel de bun.
Îmi place foarte mult să călătoresc, iar datorită sportului pe care îl practic o fac destul de des.“