Joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe austriac a anunțat că statul a decis expulzarea a patru diplomați ruși din cauza “unui comportament incompatibil cu statutul lor diplomatic”. Astfel, trei diplomați care activează în cadrul ambasadei ruse din Viena și un diplomat care lucrează la Consulatul Rusiei din Salzburg trebuie să părăsească Austria până marți.
În acest context, Austria se alătură unui grup de țări ale Uniunii Europene care au luat măsuri similare în această săptămână. Suedia, Danemarca, Grecia și România se numără printre țările care au anunțat săptămâna aceasta că vor expulza diplomații ruși din cauza războiului din Ucraina.
Noile sancțiuni ale statelor UE au venit la scurt timp după ce mai multe imagini care arătau trupurile neînsuflețite ale civililor ucraineni din Bucha au stârnit o indignare internațională. Cu toate acestea, Austria nu și-a justificat decizia raportându-se la situația din Ucraina (precum celelalte state care au expulzat diplomați ruși sub pretextul acestui eveniment), potrivit Reuters.
În timp ce unele state europene au expulzat zeci de diplomați ruși, Austria declară „persona non grata” doar o mică parte dintre diplomații ruși aflați pe teritoriul său.
Unul dintre motivele pentru care Austria găzduiește un contingent mai mare de diplomați ruși este determinat de faptul că Viena găzduiește sediul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și un centru al Națiunilor Unite care include mai multe structuri ale ONU, precum Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC).
Deoarece Austria joacă rolul de stat gazdă pentru aceste structuri internaționale, țările mari, inclusiv Rusia, au trei ambasadori la Viena, dintre care unul este desemnat pentru menținerea relațiilor bilaterale cu Austria, în timp ce ceilalți doi sunt desemnați să reprezinte, separat, statul gazdă în cadrul ONU, respectiv OSCE.
Ministerul de Externe al Austriei indică 65 de diplomați care lucrează la ambasada Rusiei. Totuși, acest număr nu include alți zeci de diplomați care lucrează în cadrul misiunilor ONU sau OSCE.