Dezvoltatorul de spații industriale și logistice CTP îl numește pe Răzvan Danciu în funcția de Head of Property Management.
Răzvan Danciu are peste 20 de ani de experiență în managementul de proiecte și coordonare de operațiuni pentru proiecte complexe de dezvoltare. Absolvent al Facultății de Construcții din București, el a coordonat de-a lungul carierei sale echipe complexe și a avut responsabilități legate de calitatea proiectelor, livrarea la timp și de gestionare a serviciilor conexe, precum și de creșterea gradului de satisfacție a clienților.
În România, CTP deține o suprafață totală de peste 2,1 milioane mp de depozite de clasa A în 15 orașe: Arad, Brașov, București, Caransebeș, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitești, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Turda, Ineu și Salonta.