Operatorul de servicii fixe Orange Romania Communications încheie, pe 28 martie, procesul de tranziţie către brandul Orange pentru toate produsele şi serviciile sale.
Astfel, magazinele și aplicațiile Orange Romania Communications vor avea un nou design, iar clienții vor avea acces la oferta comună de servicii fix-mobil, Orange şi Orange Romania Communications.
“Pe 30 septembrie 2021, când am pornit în această nouă călătorie împreună, ne-am propus să le oferim clienţilor noştri aceeaşi experienţă de top şi un portofoliu comun de servicii. Azi, la 6 luni de la momentul tranzacţiei, marcăm mai mulţi paşi importanţi în a ne atinge ambiţia de a fi prima alegere pentru servicii convergente în România: Orange Romania Communications a încheiat tranziţia către brandul Orange şi venim către piaţă cu o ofertă comună de servicii fix-mobil, Orange şi Orange Romania Communications, care aduce în premieră viteze de internet prin fibră de până la 1.8 Gbps”, a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.
Pe 30 septembrie 2021, Orange a finalizat achiziţia pachetului majoritar de 54% din acţiunile operatorului de servicii fixe, Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom), redenumit Orange Romania Communications.
Orange Romania Communications va continua să funcţioneze ca entitate juridică separată, subsidiară a Orange România.