FacebookTwitterLinkedIn

Companiile din Uniunea Europeană afectate de sancţiunile impuse Rusiei vor putea obţine ajutoare de stat în valoare de până la 400.000 de euro.

Potrivit Comisiei Europene (CE), statele membre vor putea să instituie scheme de ajutor în valoare de până la 35.000 euro pentru întreprinderile afectate de criză care au activităţi în sectoarele agriculturii, pescuitului şi acvaculturii şi scheme de ajutor în valoare de până la 400.000 euro per întreprindere, pentru întreprinderile afectate de criză care îşi desfăşoară activitatea în oricare dintre celelalte sectoare.

Sprijinul poate fi acordat sub orice formă, inclusiv prin granturi directe. Ajutorul total per beneficiar nu poate depăşi 30% din costurile eligibile, respectiv un plafon maxim de 2 milioane euro, în orice moment. „Sancţiunile adoptate de UE şi de partenerii săi internaţionali au afectat puternic economia Rusiei. Aceste sancţiuni au un impact negativ şi asupra economiei UE, impact care va continua să fie resimţit şi în lunile următoare. Trebuie să atenuăm impactul economic al acestui război şi să sprijinim întreprinderile şi sectoarele care sunt grav afectate. Trebuie, totodată, să acţionăm în mod coordonat. Pentru aceasta, Comisia va oferi statelor membre posibilitatea să utilizeze flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a aborda această situaţie fără precedent, protejând în acelaşi timp condiţiile de concurenţă echitabile de pe piaţa unică”, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager, conform Agerpres.

Cadrul temporar de criză se aplică până la 31 decembrie 2022. Comisia va evalua, înainte de data menţionată, dacă durata cadrului temporar de criză va trebui prelungită.