FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică.

Consiliul Concurenței a anunțat că anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei.

Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: „Este o situaţie internaţională dificilă şi volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina.

În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situaţie, deoarece o eventuală creştere nejustificată a preţurilor poate conduce la sancţiuni”, conform Agerpres.