La finalul show-ului difuzat de TVR 1, piesa „Llamame” a primit în total, din partea juriului de specialiști și din partea publicului, 59,23 de puncte. Din partea telespectatorilor, al șaselea jurat al finalei, WRS a primit 3497 de voturi, pe parcursul sesiunii de televot.
Pe locul al doilea s-a clasat Kyrie Mendél cu piesa „Hurricane”, care a obţinut 48,06 puncte (641 de voturi din partea publicului), urmat de Dora Gaitanovici, cu „Ana”, melodie care a înregistrat 44 de puncte (3737 de puncte din partea publicului).
Câștigătorul Selecției Naționale a fost ales de juriul de specialiști format din Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu și de telespectatori – la această ediție, publicul a fost al șaselea jurat al finalei, punctajele obținute prin televot având ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului.
La finalul evenimentului, unul dintre telespectatorii care și-au votat favoriții din concurs a câștigat premiul de 5.000 de euro.
WRS: „Mulțumesc publicului pentru că m-au votat într-un număr atât de mare și juriului pentru că s-a lăsat convins de momentul meu. Am muncit foarte mult în aceste săptămâni, însă această seară, pentru mine, este cireașa de pe tort, pentru ultimii ani pe care i-am petrecut pe scenă. Mulțumesc echipei TVR pentru profesionalism, familei mele Global Records și prietenilor care au fost, astăzi, alături de mine.”
Clasamentul finalei Eurovision România 2022:
WRS – „Llamame” – 59,23 de puncte (3.497 de voturi din partea publicului)
Kyrie Mendél – „Hurricane” – 48,06 de puncte (641 de voturi din partea publicului)
Dora Gaitanovici – „Ana” – 44 de puncte (3.737 de puncte din partea publicului)
Gabriel Basco – „One night” – 38,37 de puncte (1.048 de voturi din partea publicului)
Vanu – „Never give up” – 36,17 de puncte (676 de voturi din partea publicului)
Petra – „Ireligios” – 35,32 de puncte (412 puncte din partea publicului)
Alex Parker & Bastien – „All this love” – 28,38 de puncte (429 de voturi din partea publicului)
Cream, Minodora și Diana Bucşa – „România mea” – 15,45 puncte (764 de voturi din partea publicului)
Andrei Petruș – „Take me” – 13,59 puncte (807 voturi din partea publicului)
MØISE – „Guilty” – 11.88 puncte (585 de voturi din partea publicului)
