Majoritatea iahturilor sunt înmatriculate prin vehicule offshore și andocate în locuri îndepărtate.
Miliardarii ruși au fost în centrul atenției de când Vladimir Putin a invadat Ucraina pe 24 februarie. În discursul său de săptămâna această cu privire la starea Uniunii, președintele american Joe Biden a spus că administrația sa va colabora cu țările europene pentru a-i viza pe oligarhii ruși prin confiscarea „iahturilor, apartamentelor de lux și avioanelor private pe care le dețin.”
Uniunea Europeană a impus la începutul săptămânii sancțiuni împotriva a șase magnați ruși, ridicând numărul total al miliardarilor sancționați la 16.
Cel puțin două iahturi deținute de miliardarii sancționați — Alexey Mordashov și Alisher Usmanov — au fost văzute ultima dată în Italia și Germania. Bunurile lor personale în Uniunea Europeană, de la avioane private și superyacht-uri până la imobile de lux, ar putea fi acum înghețate.
Încă nu este clar dacă UE, SUA sau Regatul Unit vor declara sancțiuni suplimentare asupra altor persoane. Pe 28 februarie, ediția americană a revistei Forbes a urmărit averea a peste 100 de miliardari ruși. Folosind date de la experții în evaluarea iahturilor VesselsValue, Forbes SUA a întocmit o listă a fiecărui iaht deținut de bogații Rusiei și a celor care au ieșit recent din listă.
Cel puțin 12 miliardari ruși au ieșit săptămâna aceasta din lista celor mai bogați oameni de pe planetă
În timp ce economia Rusiei se prăbușește sub greutatea sancțiunilor, yahturile deținute de miliardarii țării sunt ancorate în climaturi mult mai însorite. De la Monaco și Barcelona până la Dubai și Seychelles. Yahtul lui Vladimir Potanin, cel mai bogat om al Rusiei, a fost identificat pe data de 2 martie în Maldive, alături de cel al lui Viktor Rashnikov. Insulele Seychelles sunt locul de adăpost pentru ambarcațiunile lui Anatoly Sedykh și Alexander Nesis.
Potrivit șefului companiei de superyacht-uri VesselsValue, Sam Tucker, „proprietatea yahtului este notoriu privată”. Firma are o încredere de 90% în datele sale despre aceste yahturi, care sunt în general deținute prin companii offshore înregistrate peste tot: din Insula Man până în Insulele Cayman. Colectiv, cele 32 de yahturi identificate valorează cel puțin 3,7 miliarde de dolari.
„Din punct de vedere tehnic, aceste iahturi sunt deținute de un vehicul cu destinație specială, fiind adesea într-o jurisdicție diferită de proprietarul efectiv”, a spus Tucker. Există și sisteme de închiriere la distanță. Acestea sunt structuri juridice utilizate în mod obișnuit pentru achiziționarea de yahturi, permițând persoanelor fizice să dețină un yaht printr-o companie separată – adesea înregistrată în locuri precum Malta și Cipru – care apoi închiriază iahtul persoanei.