Dubai urmează să beneficieze în mod semnificativ de recenta introducere a săptămânii scurte de lucru decise de guvernul Emiratelor Arabe Unite. Se va munci patru zile și jumătate. Weekendul, care până acum includea vineri și sâmbătă ca în majoritatea țărilor islamice, a fost mutat sâmbătă și duminică.
Abdulla Ali Rashid Al Nuaimi, subsecretar adjunct pentru Comunicare și Relații Internaționale: „Abordarea a fost atent studiată, astfel încât toate segmentele societății să beneficieze de ea, chiar dacă la prima vedere poate părea că beneficiază în principal companiile. Considerăm cu tărie că săptămâna scurtă este bună pentru angajați și familiile lor. O săptămână de lucru aliniată la nivel global face viața mai ușoară celor care locuiesc în Emiratele Arabe Unite, dar au familie în străinătate și ca urmare le permite să își planifice vacanțele. Companiile vor beneficia cu siguranță de pe urma alinierii cu program internațional de lucru și vor putea pătrunde mai ușor pe piețele globale. Credem că am apărat interesele tuturor”, conform RADOR.
Reforma a fost aplicată mai întâi la instituțiile publice și în școli. Sectorul financiar a urmat exemplul, iar reforma va fi extinsă în curând și la sectorul privat.
Emiratele Arabe Unite au devenit prima țară din lume care a adoptat săptămâna de lucru de patru zile și jumătate, de luni până vineri la prânz.