FacebookTwitterLinkedIn


Mereu m-a fascinat felul în care micile companii orologere reușesc să își mențină o clientelă fidelă și să facă față presiunii unei industrii în care marile branduri deținute de grupuri și concerne par a face legea. Da, numele grele ocupă cel mai adesea prim-planul, dar există mulți alți actori în acest spectacol, iar rolul lor este adesea foarte creativ.

Philippe Belais

Philippe Belais conduce brandul Claude Meylan, specializat în skeletonizarea ceasurilor, dar și în decorarea cadranelor cu scene narative. Modelele Claude Meylan reprezintă una dintre expresiile contemporane ale îndelungatei și bogatei tradiții orologere din Vallée de Joux.

Ce s-a schimbat în privința brandului Claude Meylan de la ultimul nostru interviu, din 2018?
Brandul nu s-a schimbat pentru că ne-am făcut un țel din a rămâne consecvenți și clari în privința a ceea ce facem și a identității noastre. Dar a trebuit să înfruntăm efectele contextului pandemic, care ne-au făcut încă și mai hotărâți.

Reprezinți o companie orologeră independentă, cunoscută mai ales pentru skeletonizarea ceasurilor. Este la modă această tehnică? Cât de dură este competiția în această nișă a pieței?
Azi, foarte multe branduri oferă versiuni skeletonizate ale modelelor lor în încercarea de a răspunde tendințelor sau cererii. Concurența pot spune că s-a intensificat, iar nișa asta nu prea mai e, propriu-zis, o nișă.

Ce înseamnă frumusețea orologeră în viziunea brandului Claude Meylan?
Frumusețea e un lucru atât de subiectiv! Așa cum e văzută de marca noastră, ea ține de un anumit tip de savoir-faire, cu o tradiție îndelungată; atenția pe care o acordăm detaliilor vine pe o filieră de factură latină, să zicem, ce-și are originile în Vallée de Joux.

Îmi amintesc că primele ceasuri Claude Meylan pe care le-am probat aveau o foarte puternică influență manga. Au avut succes acele modele?
Manga face parte integrantă din colecțiile noastre. Modelul cu Heidi a fost mult mai popular decât cel cu Peter, dar, dincolo de asta, suntem mulțumiți de succesul înregistrat de aceste ceasuri.

Tortue Lady

Ce le spui cititorilor noștri despre cele mai recente modele?
Cea mai importantă noutate a noastră e Tortue Lady. E un proiect orologer dezvoltat împreună cu și pentru femei. Am pus laolaltă sugestiile venite de la cliente și de la echipa noastră care se ocupă de chestiunile ce țin de calibre pentru a oferi un răspuns la trei cerințe formulate în mod expres de doamne: 1. Nu ne mai tot spuneți că partea mecanică nu e pentru noi; 2. Ceasul trebuie să aducă noutate dinamică; 3. Ne plac liniile curbe, sinuoase. Rezultatul e aici, poate fi apreciat de toată lumea.

Care sunt modelele Claude Meylan care se vând cel mai bine?

Tortue, de departe. Și ne așteptăm ca și versiunea de damă să facă o figură frumoasă.

Dar care este ceasul pe care îl porți cel mai des?
Tortue cu lunetă de cristal-safir și cu mecanism alb.

Care este modelul care reprezintă chintesența brandului Claude Meylan?
Evident, tot un model Tortue, ale cărui punți sunt decorate pentru a aminti de primul steag elvețian.

Știu că târgurile și expozițiile sunt foarte importante pentru compania ta. În 2021, Claude Meylan a luat parte la încercarea de relansare a Baselworldului, într-un eveniment ce a avut loc la Geneva. Cum a fost
acea experiență?

Pot să îți spun că sunt mulțumit de impactul generat de eveniment.

Ce așteptări ai în privința calendarului expozițional din 2022?
Probabil că Geneva va găzdui mai multe evenimente. Pandemia COVID a schimbat cu totul regulile, nu ne vom mai întoarce la realitatea pe care o știam, așa că vor exista surprize.

Asta înseamnă că strategiile voastre pentru a face față provocărilor de azi au trebuit totuși să se modifice în ultimii doi ani – mă gândesc la prioritățile companiei, la clientelă și la piețele vizate…
După cum am zis, în ce privește poziționarea și scopurile noastre, nu s-a schimbat nimic. Prioritățile au rămas aceleași, deși clientela a avut de suferit, iar unii jucători de pe piață au trebuit să închidă preț de câteva luni. Da, a trebuit să ne adaptăm din acest punct de vedere. Fiind o companie mică, avem capacitatea de a reacționa foarte repede, lucru esențial atunci când se pune problema acomodării la un context precum acela în care ne aflăm. În același timp, absolut esențial a fost sprijinul primit din partea statului, a cantonului: ne-a permis să ne menținem personalul și să ne continuăm dezvoltarea.

Este o perioadă dificilă pentru toată lumea. Cum a redefinit ea ideea ta de succes?
Ca să fiu sincer, suntem ca niște cameleoni: ne adaptăm și continuăm să ne bucurăm că facem ce ne place. Luxul de a face ce-mi place constituie o parte esențială a definiției pe care o dau eu succesului.

Cât de greu este pentru o companie orologeră independentă să-și păstreze relevanța pe piață?

E dificil, dar posibil câtă vreme mesajul și poziționarea rămân clare.

Din ce zone vin clienții voștri?
Clienții sunt interesați de savoir-faire-ul nostru. Chinezii și rușii apreciază mai ales arta skeletonizării. Oferta diversificată permite și extinderea bazei de clienți.

Reprezintă Europa de Est un cumul de piețe interesante pentru Claude Meylan?
Desigur. Pe unele dintre ele nu le-am explorat încă, dar ne vom lua răgazul necesar pentru dezvoltarea prezenței brandului nostru în regiune.

Cum ai descrie experiența oferită de modelele voastre?
Ceasurile Claude Meylan posedă specificul orologer din Vallée de Joux (care reprezintă un nivel chiar mai înalt decât cel asigurat de marca Fabricat în Elveția). Vorbesc despre un stil unic și o ofertă diversificată în termeni de calibre. Sunt ceasuri la prețuri convenabile – noi facem trecerea spre lumea luxului.