FacebookTwitterLinkedIn

Crama Ceptura, parte a Grupului Purcari Wineries, companie listată la Bursa de Valori Bucureşti, ce administrează aproximativ 150 de hectare de plantaţii de viţă de vie, pregătește pentru 2022 investiții în agricultură, tehnologie, alături de extinderea portofoliului de produse.

După ce la sfârșitul anului trecut au finalizat achiziția Vinotecii Gherasim Constantinescu, reprezentanții cramei Ceptura pregătesc o nouă strategie de business concentrată pe dezvoltarea organică.

„Anul acesta, vom continua investițiile în agricultură și tehnologie. De asemenea, în 2022 ne vom focusa pe extinderea, consolidarea și premiumizarea portofoliului de produse”, a afirmat pentru Forbes România, Marcel Grăjdieru, CEO crama Ceptura.

Oficialii cramei au recunoscut că pe întreg parcursul perioadei pandemice, strategia de business pe care s-a mizat a fost continuarea investițiilor tehnologice. Din acest punct de vedere, în ultimii trei ani, crama Ceptura a investit peste 15 milioane de lei, iar numai anul trecut investițiile au vizat achiziția de podgorii în Dealu Mare și dezvoltarea unui depozit cu o capacitate de un milion de sticle.

„Deși am tranzitat doi ani pandemici grei, datorită investițiilor din ultima perioadă, am reușit să creștem capacitatea de vinificație și stocare cu aproximativ 500.000 litri de vin de la an, la an”, a explicat pentru Forbes România, Marcel Grăjdieru.

În 2021, capacitatea totală de vinificare a cramei Ceptura a atins 6 milioane de litri, ceea ce demonstrează că anul trecut a fost unul bun cel puțin din punct de vedere al producției de struguri (crama Ceptura a înregistrat un volum de producție peste nivelul ultimilor ani, procesând o cantitate de aproape 5.400 de tone de struguri – cantitatea fiind cuprinsă într-o medie de 8 – 10 tone la hectare).

Podgoriile cramei Ceptura se situează în prezent, în zona Dealu Mare și cuprind plantații de viță de vie, în rod, din soiurile: Fetească Regală, Fetească Albă, Riesling, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot și Pinot Noir.

Ca plan principal de business, pentru perioada următoare, reprezentanții producătorului de vin și-au propus extinderea acestor suprafețe de viță de vie, primul pas în acest sens fiind deja realizat: achiziționarea de teren. În cadrul tranzacției finalizate la finalul lui 2021 (achiziția Vinotecii Gherasim Constantinescu ), compania a cumpărat și o suprafață suplimentară de aproximativ 22 de hectare de teren agricol pentru extinderea ulterioară.

Întrebat de Forbes România care este cantitatea de vin produsă de Crama Ceptura destinată exportului, Marcel Grăjdieru a explicat că în acest moment, aproximativ 10% din cifra de afaceri a companiei este reprezentată de exporturi, iar piețele principale de desfacere sunt cele din UK, China, Irlanda, Spania, Rusia, Ucraina, Olanda și Europa Centrală.

Conform unei analize Keysfin, în 2020, cifra de afaceri a producătorilor de vin din România a fost de 1,7 miliarde de lei, aceasta înregistrând o scădere ușoară (de 1,5%) comparativ cu cea raportată în 2019.

Mai mult chiar, pentru 2021, specialiștii furnizorului de soluții de business information din România estimează un avans de peste 20 de procente a producției de vin, ceea ce ar însemna depășirea maximului istoric atins în anul 2017, de peste 2 miliarde de lei, conform datelor Organizației Internaționale a Viei și Vinului.

În topul producătorilor locali de vin din 2021, după cifra de afaceri, analiștii KeysFin poziționează Crama Ceptura pe locul 4 (7,2% cotă de piață), după Cramele Recaș (cotă de piață de 11,6%), Jidvei (8,4%) și Cotnari (8,2%).

În 2020, crama Ceptura a raportat o cifră de afaceri de aproape 125 milioane de lei, în creștere cu 24% față de cea înregistrată anul precedent, asta în timp ce profitul companiei a fost de peste 21,5 milioane de lei, în creștere cu 44% față de cel raportat anul anterior.