Doi oficiali americani au anunțat că cel puțin patru rachete au fost lansate, joi, spre sediul Ambasadei Statelor Unite din Irak, situată în Zona Verde, un perimetru ultrasecurizat din Bagdad.
Potrivit celor doi, trei rachete au căzut în curtea misiunii diplomatice americane, iar a patra a lovit o şcoală situată într-o zonă rezidenţială din apropiere, notează Associated Press.
„Ambasada a fost atacată de grupuri teroriste care încearcă să submineze securitatea Irakului, suveranitatea ţării şi relaţiile internaţionale”, se arată într-un comunicat al misiunii diplomatice americane.
În urma atacului, două persoane, inclusiv o minoră, au fost rănite. Rachetele au fost lansate din zona Dora, situată la periferia Bagdadului.
În ultimele două săptămâni, mai multe atacuri cu rachete și drone au avut loc asupra obiectivelor SUA din Irak, la doi ani de la raidul aerian american soldat cu moartea generalului iranian Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran, şi a lui Abu Mahdi al-Muhandis, liderul unui grup militant proiranian.