Este una dintre concluziile reprezentanților Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters.
FAO publică propriul său Food Price Index, care măsoara modificările de prețuri înregistrate la un șos de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. Anul trecut, acest indice a crescut până la 125,7 puncte, cel mai ridicat nivel după cel de 131,9 puncte din 2011.
Prețurile mai ridicate la alimente au contribuit la majorarea inflației, deoarece economiile se redresează în urma crizei provocate de pandemie, iar FAO a avertizat că în țările dependente de importuri costurile mai ridicate îi pun în pericol pe cei săraci.
„Deși în mod normal prețurile ridicate ar urma să facă loc producției majorate, costul ridicat al factorilor de producție, evoluția pe plan global a pandemiei și condițiile climatice mai nesigure ca niciodată lasă puțin loc pentru optimism în privința revenirii la condiții de piață mai stabile, inclusiv în 2022”, a explicat economistul FAO Abdolreza Abbassian.
Creșterea prețurilor îngrășămintelor, în urma majorării prețurilor energiei, a sporit costurile pentru fermieri pentru producerea recoltelor, provocând dubii privind randamentele culturilor din 2023.
Indicele lunar al FAO s-a atenuat ușor în decembrie, dar a urcat în precedentele patru luni, reflectând cererea solidă din ultimul an și recoltele sub așteptări. Indicele a urcat la 133,7 puncte în decembrie, de la o cifră revizuită de 134,9 puncte în noiembrie.
Cu excepția produselor lactate, prețurile tuturor categoriilor din indicele global al prețurilor la produsele alimentare s-au atenuat în decembrie, scăderi semnificative fiind la uleiurile vegetale și la zahăr, pe fondul temerilor privind evoluția pandemiei și declinul recoltelor de grâu din emisfera sudică.