Magic V se aseamănă cu Galaxy Z Fold de la Samsung, folosind acelaşi tipar de pliere, pe verticală, asemenea unei cărţi, potrivit The Verge.
Ecranul intern, folosit atunci când telefonul este pliat, are 7,9 inch, 90HZ rată de împrospătare şi o rezoluţie de 2272 x 1984 pixeli, cu un raport al imaginii 10:9. Ecranul extern, disponibil şi când telefonul nu este pliat, are 6,45 inch, 120Hz rată de împrospătare, 21:9 raport de imagine şi o rezoluţie de 2560 x 1080 de pixeli.
Comparativ cu cel de la Samsung, Magic V este mai mai subţire când nu este pliat, însă cântăreşte mai mult cu câteva grame. Potrivit Honor, sistemul de pliere ar trebui să supravieţuiască la 200.000 de folosiri.
Magic V are chipset-ul Snapdragon 8 Gen 1, 12GB RAM şi 256GB / 512GB spaţiu de stocare. Bateria are o capacitate de 4.750mAh şi, conform producătorului, are nevoie de 15 minute pentru a se încărca până la 50%.
Vezi și Producătorul de smartphone-uri Oppo a lansat modelul de telefon pliabil Oppo Fin N.
Sistemul foto de pe spatele telefonului este alcătuit dintr-un trio de camere foto de 50MP, în vreme ce pe fiecare din cele două ecrane există câte o cameră de selfie de 42MP.
Magic V va fi disponibil mai întâi în China, unde, din 18 ianuarie, va costa de la aproximativ 1.388 euro.
Vezi și Modelul iPhone pliabil ar putea fi lansat în anul 2023
Honor se alătură astfel unei liste din ce în ce mai lungi de companii care fie au anunțat, fie au început să vândă, smartphone-uri pliabile. Recent, Oppo și-a anunțat Find N, iar Xiaomi și fosta companie-mamă a lui Honor, Huawei, au și ele dispozitive pliabile.