Piața de fuziuni și achiziții din România a atins un nivel record în 2021 în ceea ce privește numărul de tranzacții, respectiv 137, arată o analiză a Deloitte România.
Se remarcă o creștere impresionantă, având în vedere valoarea de piață a tranzacțiilor în 2020 a fost de 3,9 miliarde de eurp -4,1 miliarde de euro.
De asemenea, valoarea tranzacțiilor cu valori comunicate s-a ridicat în 2021 la 2,3 miliarde de euro, în scădere față de 2020 atunci când valoarea s-a ridicat la 2,5 miliarde de euro.
În 2021 au avut loc cinci tranzacții cu o valoare comunicată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro.
Cele mai mari tranzacții din 2021 au fost:
- Romgaz, al cărui acționar majoritar este statul român, a ajuns la un acord pentru a achiziționa o participație de 50% în Neptun Deep, proiectul offshore de gaze naturale din Marea Neagră, de la ExxonMobil din SUA, pentru o valoare comunicată de 920 de milioane de euro, iar finalizarea tranzacției este așteptată în primul trimestru din 2022;
- Novalpina Capital, cu sediul la Londra, a achiziționat MaxBet România, pentru o valoare estimată de 250 de milioane de euro;
- Preluarea de către Glovo a operațiunilor Delivery Hero din regiunea Balcanilor, pentru o valoare comunicată de 170 de milioane de euro;
- Fondul maghiar de capital privat Adventum a cumpărat Hermes Business Campus de la Atenor, printr-o tranzacție estimată la 150 de milioane de euro;
- Preluarea de către Hidroelectrica a Crucea Wind Farm și a Steag Energie pentru o valoare comunicată de 130 de milioane de euro.
Cele mai active sectoare în funcție de volumul tranzacțiilor au fost imobiliarele (inclusiv construcțiile), tehnologia, energia și industria. Împreună, acestea au generat 76 de tranzacții. Din punctul de vedere al valorii tranzacțiilor, cel mai activ sector a fost cel imobiliar, urmat de energie și retail și distribuție.
Piața de fuziuni și achiziții din România în 2021
– valoarea de piață (tranzacții cu valoare comunicată): 2,3 miliarde de euro;
– valoarea de piață estimată (inclusiv tranzacțiile cu valoare nedivulgată): 4-4,4 miliarde de euro;
– numărul de tranzacții cu valoare comunicată: 52;
– valoarea medie a tranzacției (calculată pentru tranzacțiile cu valoare comunicată): 27 de milioane de euro.
„Merită menționat și că numărul de tranzacții cu valori de peste 5 milioane de euro în care au fost implicate firme de capital privat de partea vânzătorului sau a cumpărătorului a crescut în ultimul an și a ajuns la 24. Un alt aspect notabil este că firmele locale de capital privat și-au majorat investițiile în 2021, ceea ce indică maturizarea pieței locale de profil”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.
